Funcţionarii publici intră, joi, în grevă generală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcţionarii publici intră, joi, în grevă generală

Eveniment 04 Octombrie 2008 / 00:00 970 accesări

Funcţionarii publici afiliaţi la Sed Lex vor intra, joi, în grevă generală, decizia fiind luată, ieri, la Consiliul Unional al organizaţiei sindicale. Preşedintele Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor Sed Lex, Vasile Marica, a declarat că peste 100.000 de funcţionari publici afiliaţi la Sed Lex şi la Federaţia din Administraţia Locală vor bloca activitatea din trezorerii, case de pensii, primării, tot ceea ce înseamnă birouri şi ghişee, dacă salariul mediu nu va creşte la 1.300 lei. “Vom trece peste etapele preliminare grevei generale. Legea ne permite, dacă înştiinţăm din timp autorităţile. Atît autorităţile, cît şi cetăţenii vor fi anunţaţi, la nivel naţional, marţi şi miercuri, de demersul nostru. Activitatea administraţiei publice va fi blocată dacă Executivul nu va găsi o soluţie pentru a majora salariile funcţionarilor publici cu 50%, astfel încît venitul mediu să crească, începînd cu 1 noiembrie, de la 850 lei la 1.300 lei“, a mai spus Marica. El a declarat că declanşarea conflictului de muncă este condiţionat de refuzul guvernanilor de a majora a salariile funcţionarilor cu 50%. “Nu am evaluat consecinţele financiare ale declanşării grevei generale, însă mă tem că România ar putea fi aruncată în haos“, a mai spus Marica. Intrarea în grevă a funcţionarilor publici ar duce în primul rînd la blocarea Trezoreriei şi a unităţilor administraţiei financiare, ceea ce ar crea o situaţie de necontrolat pentru România, a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. “Decizia de majorare a salariilor profesorilor ne-a adus în situaţia ca funcţionarii publici să intre în grevă de săptămînă viitoare, ceea ce ar însemna în primul rînd blocarea Trezoreriei, creînd astfel o situaţie de necontrolat în România\", a declarat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, după întîlnirea cu sindicaliştii. Ministrul Economiei şi Finanţelor a reiterat că opţiunea Guvernului este ca problema salarizării bugetarilor să aibă o rezolvarea unitară. În opinia lui Vosganian, orice soluţie trebuie să aibă în vedere patru principii, respectiv caracterul unitar, creşterea diferenţiată a salariilor cu o componentă mai consistentă pentru veniturile mici, includerea în salarii a sistemelor de sporuri şi corelarea creşterii salariale cu consolidarea fiscală. Şeful Finanţelor a precizat că următoarea întîlnire cu sindicatele va avea loc la începutul săptămînii viitoare, cînd se va şti dacă a fost promulgată legea privind salarizarea cadrelor didactice. “Soluţia ar fi un acord în plan naţional între organizaţiilor sindicale, patronale şi partidele politice privind principiile care să stea la baza salarizării în administraţie“, a conchis Vosganian. Ministrul Economiei şi Finanţelor a subliniat că este nevoie de un punct de vedere clar din partea CSAT şi BNR în luarea unei decizii privind majorarea salariilor funcţionarilor publici, avînd în vedere consecinţele.

INA, de acord şi nu cu decizia funcţionarilor

Institutul Naţional de Adminstraţie (INA) sprijină funcţionarii publici, dar nu este de acord cu poziţia de forţă a liderilor sindicali, apreciind că este anormal ca aceştia să intre în grevă, pentru că îşi desfăşoară activitatea în servicii vitale pentru populaţie. Potrivit directorului INA, Dragoş Dincă, unele categorii de funcţionari publici au venituri modeste, îndeosebi cei tineri şi mai ales cei fără studii, dar în ansamblu media veniturilor este una acceptabilă. La INA, secretarul de stat are al şaptelea salariu, la fel se întîmplă într-o primărie sau într-un minister, precizează Dragoş Dincă. “Ar urma miniştrii, secretarii de stat, primarii să intre în grevă şi mai rămîne de văzut ce s-ar întîmpla dacă ar intra şi contribuabilul în grevă. Nu pot să accept afirmaţii de genul “am să închid trezoreria, să vedeţi cît de importanţi suntem“, afirmaţie care aparţine preşedintelui Alianţei Sed Lex, Vasile Marica. Trezoreria nu este a domnului Marica, ci a statului. Nu am auzit niciun lider de sindicat să spună că vrea grevă pentru că funcţionarii vor să înveţe, să se pregătească, să fie mai buni“, a adăugat Dincă, întrebîndu-se dacă s-ar schimba lucrurile în administraţia publică dacă salariile vor creşte. La rîndul său, Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Mariana Câmpeanu, a declarat că reprezentanţii Guvernului vor încerca să discute cu cei ai funcţionarilor publici pentru evitarea declanşării grevei generale. Ea a explicat că, dacă Guvernul ar da curs tuturor revendicărilor sindicale, s-ar ajunge într-un colaps financiar. “Lucrurile sînt foarte clare. Sînt convinsă că salariaţii sînt îndreptăţiţi să ceară un salariu mai mare. E firesc să fie aşa şi Guvernul a susţinut acest lucru prin majorări salariale mai mari decît au fost prevăzute în programul de guvernare. Totul trebuie făcut însă într-o limită şi trebuie să avem şi susţinere financiară pentru astfel de majorări“, a mai spus ministrul Muncii.



12