Funcţionarii publici “Sed Lex”, nemulţumiţi de negocierile cu ANFP

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcţionarii publici “Sed Lex”, nemulţumiţi de negocierile cu ANFP

Administrație 02 Februarie 2007 / 00:00 814 accesări

Reprezentanţii Alianţei “Sed Lex“ sînt nemulţumiţi de modul în care au început discuţiile din comisia mixtă de negocieri, formată din reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) şi cei ai Alianţei, referitoare la proiectul legii salarizării funcţionarilor publici. “După prima zi de activitate a comisiei, biroul executiv al Alianţei “Sed Lex“ consideră inacceptabil modul în care reprezentanţii ANFP înţeleg să participe la aceste discuţii. Aceştia au refuzat, fără explicaţii, furnizarea unor date necesare analizării modului în care au fost stabilite salariile conform noii legi, informaţii a căror strîngere şi prelucrare intră în competenţa ANFP şi se presupune că sînt de interes public“, se arată într-un comunicat al Alianţei. Funcţionarii mai reclamă şi faptul că procentul de 2% preconizat a fi acordat începînd cu 1 aprilie 2007 este insuficient pentru aplicarea legii privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici. “Sed Lex“ solicită ministrului Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, sancţionarea celor responsabili pentru că nu au furnizat datele cerute, necesare pentru derularea discuţiilor. În această situaţie, funcţionarii publici afiliaţi la “Sed Lex“ îşi menţin intenţia de a organiza un miting de protest pe 6 februarie, în Bucureşti, “considerînd atitudinea Guvernului drept o provocare pentru radicalizarea conflictului“, mai informează comunicatul. Reprezentanţii Guvernului şi cei ai Alianţei “Sed Lex“ au stabilit, într-o întîlnire care a avut loc marţi, constituirea unei comisii mixte de lucru care să discute revendicările funcţionarilor publici referitoare la majorările salariale şi la legea salarizării unice. Comisia este formată din doi reprezentanţi din partea ANFP şi doi din Alianţa “Sed Lex“. Reprezentanţii celor patru federaţii naţionale membre ale Alianţei “Sed Lex“ au solicitat regîndirea politicii salariale în administraţia publică prin acordarea unei creşteri salariale care să permită aplicarea, de la 1 aprilie 2007, a legii privind salarizarea funcţionarilor. După întîlnirea de marţi, liderul Alianţei “Sed Lex“, Vasile Marica, declara că din nou nu s-a ajuns la nicio înţelegere, dar sindicaliştii au hotărît amînarea mitingului programat în data de 1 febuarie pentru 6 februarie. Funcţionarii au decis amînarea mitingului pentru a vedea dacă această comisie va funcţiona.



12