Funcționarii publici trimiși în judecată ar putea scăpa de suspendare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Funcționarii publici trimiși în judecată ar putea scăpa de suspendare

Administrație 01 Martie 2017 / 17:48 839 accesări
Sursa foto: stiridecluj.ro

Sursa foto: stiridecluj.ro

Angajații care au fost suspendați sau dați afară pe motiv că pe numele lor s-a început urmărirea penală sau au fost trimiși în judecată primesc o veste foarte bună. Mai mulți senatori PNL, PSD şi UDMR au depus un proiect prin care funcţionarii publici ar putea să nu mai fie suspendați în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, infracţiuni cu intenţie sau infracţiuni contra umanităţii. Inițiativa aparține senatorilor PNL Răducu Filipescu şi Mircea Cazan, senatorului PSD Eugen Teodorovici şi senatorului UDMR Cseke Attila. Funcţionarii publici sunt discriminaţi faţă de alte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică, susţine senatorul PNL Răducu Filipescu, potrivit expunerii de motive a iniţiativei legislative. Referitor la acest proiect, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că susţine inițiativa legislativă. „Nu cred că este o idee rea, pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu“, a spus Dragnea. În schimb, conducerea PNL a anunțat că nu susține proiectul, președintele interimar al partidului, Raluca Turcan, afirmând, la solicitarea Mediafax, că proiectul nu a fost supus dezbaterii conducerii PNL. Punctul de vedere al mai-marilor PNL este în contradicție cu senatorii liberali Răducu Filipescu şi Mircea Cazan, care au semnat inițiativa.



12