Ieri a fost zi de doliu naţional în Italia, cu ocazia funeraliilor colective ale victimelor accidentului de autocar soldat cu 38 de morţi duminică seară, în apropiere de Napoli. Drapelele au fost coborâte în bernă, magazinele au fost închise pentru câteva ore, iar programele posturilor de televiziune au fost modificate. Mii de persoane îndoliate s-au adunat, ieri, în sala mare de sport din oraşul Pozzuoli, unde a fost amenajat un altar pentru funeraliile victimelor. 28 dintre cele 38 de victime sunt originare din această mică staţiune balneară, în apropiere de Napoli. În jurul familiilor îndoliate, reunite lângă sicrie, a fost stabilit un cordon de securitate. Pentru această ceremonie, la care a asistat şi premierul Enrico Letta, au fost aduse multe flori, au fost instalate tribune şi chiar un ecran în exterior.
Tragicul accident, unul dintre cele mai grave înregistrate în ultimii ani în Europa, i-a şocat pe italieni. Potrivit bilanţului oficial, 38 de persoane au murit, alte zece au fost rănite la bordul autocarului, în timp ce nouă persoane aflate în vehiculele lovite de autocar au răni uşoare. Autocarul, care transporta 48 de pasageri, inclusiv mai mulţi copii, a plonjat în gol de la circa 30 de metri, peste un pod. Cele mai grave răni le-au suferit copiii, majoritatea în vârstă de doar trei ani, care au fost spitalizaţi la Napoli. Niciunul dintre copii nu a fost vizitat de către părinţi, ceea ce conduce la ipoteza că aceştia au murit în accident.
Parchetul din Avellino a iniţiat o anchetă pentru omor din culpă. Ancheta va viza nu doar eventuala responsabilitate a şoferului autocarului, mort în accident, ci şi starea vehiculului şi calitatea barei de protecţie, ruptă de autocar în timpul cursei sale nebune. În paralel va fi efectuată o autopsie şoferului, pentru a verifica dacă acesta a consumat droguri, alcool sau dacă suferea de vreo boală. Autocarul, un vehicul mare pentru turism, a ajuns cu viteză într-o zonă în coborâre, în pofida numeroaselor panouri de limitare a vitezei, şi a lovit zece maşini din faţă, creând un carambol. A rupt apoi bara de securitate şi a plonjat circa 30 de metri. Potrivit unor martori oculari, autocarul a început să ia viteză şi să piardă unele piese cu aproximativ un kilometru înainte de accident. O pasageră care a supravieţuit a relatat că i s-a părut că autocarul a pierdut o roată. Şoferul a încercat să frâneze, sprijinind autocarul de bara de securitate, dar aceasta s-a rupt.
ANCHETE ÎN DERULARE Transportul în Europa este considerat printre cele mai performante şi sigure din lume, ceea ce face ca şocul accidentelor rutiere şi feroviare înregistrate în ultima săptămână să fie şi mai mare. Ieri, urmau să fie deschise cutiile negre ale trenului deraiat la Santiago de Compostela, în Spania, în care şi-au pierdut viaţa 79 de persoane. Ancheta a relevat până acum faptul că trenul care a deraiat pe 24 iulie rula cu 153 de kilometri pe oră în momentul incidentului, iar mecanicul locomotivei pare să fi fost neatent. În plus, autorităţile au decis verificarea sistemelor de securitate pe toate liniile căilor ferate spaniole.
În Elveţia, bilanţul final al accidentului feroviar produs luni seară este de un mort şi 35 de răniţi, dintre care cinci în stare gravă. Corpul neînsufleţit al mecanicului unuia din cele două automotoare, care s-au ciocnit în apropierea localităţii elveţiene Granges-pres-Marnans, a fost descarcerat de echipele de salvare. Ancheta pentru a stabili cauzele accidentului a fost încredinţată Serviciului elveţian de anchetă privind accidentele, precum şi Jandarmeriei.