Peste 2.000 de persoane, alături de oficiali israelieni şi francezi, au asistat, astăzi, la Ierusalim la funeraliile a patru evrei ucişi vineri de un islamist într-un magazin cu specific evreiesc din Paris, relatează AFP. O mulţime considerabilă, formată din rude, oficiali şi persoane anonime din Franţa şi Israel s-a reunit la prânz în imensul cimitir Har Hamenuhot, unde urmează să fie înhumaţi Yohav Hattab, Yohan Cohen, Philippe Braham şi François-Michel Saada. Cadavrele celor patru victime, înfăşurate în şaluri de rugăciune albe şi albastre, au fost depuse pe un catafalc în faţa mulţimii, sub un cort care le protejează de soarele arzător. "Era îndrăgostit de Israel, voia să trăiască aici şi va trăi aici", a declarat Jonathan, fiul lui François-Michel Saada, aprinzând o lumânare în faţa sicriului tatălui său. "Philippe, apără-mă, apără-i pe Shirel şi Naor şi Ella şi Elad", copiii lor, a spus la rândul său Valérie Braham, soţia lui Philippe Braham, clătinându-se. Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele Reuven Rivlin participă, de asemenea, la aceste funeralii, la care Franţa este reprezentată de ministrul Ségolène Royal. "Nu putem permite ca în 2015, la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, evreilor să le fie teamă să meargă pe străzile din Europa purtând kippa şi tzitzit" (ciucuri), a declarat preşedintele israelian în cadrul funeraliilor. El a afirmat, de asemenea, că evreii din Franţa sunt bineveniţi în Israel, dar că nu ar trebui să se instaleze în această ţară doar de teama atentatelor.