Declaraţiile sindicaliştilor din învăţământ, care au anunţat că pe 31 mai vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, l-au făcut pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, să intre în panică. Demnitarul a stabilit o întâlnire, săptămâna viitoare, cu liderii federaţiilor sindicale din învăţământ pentru a încerca să evite declanşarea protestului. În încercarea sa de a stopa greva cu orice preţ, Daniel Funeriu atras atenţia sindicaliştilor că, în cazul în care negocierile vor eşua, are un set de măsuri prin care să contracareze acţiunile acestora, sugerând că se bazează pe profesorii care nu fac parte din sindicate (de parcă salariile acestora nu vor fi afectate de deciziile guvernului). „Este cinic să iei ostatici copiii României. Oricum greva nu va rezolva absolut nicio problemă”, a adăugat Daniel Funeriu. Din păcate, mult mai de condamnat este să exploatezi dăruirea dascălilor şi să te ascunzi în spatele intereselor copiilor pentru a cere unei categorii de funcţionari să se sacrifice. Profesorii din întreaga ţară vor intra în grevă generală pe termen nelimitat începând din 31 mai, urmând să boicoteze şi examenele naţionale. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de măsura de reducere a salariilor din sectorul bugetar cu 25%, de concedierile anunţate în acest sector, precum şi de actuală formă a Legii Educaţiei. Ministrul Educaţiei s-a arătat mulţumit în general de forma în care Legea Educaţiei a ieşit din Camera Deputaţilor, spunând totuşi că unele dintre prevederi ar putea fi corectate în Senat. Mai exact, este vorba despre unele amendamente (cum ar fi comasarea şcolilor, şi susţinerea examenului de bacalaureat la două limbi străine) care apăreau în proiectul de lege susţinut de Daniel Funeriu şi care au fost modificate de deputaţi, urmărindu-se interesul elevilor. Dacă ministrul este mulţumit de Lege, reprezentanţii asociaţiilor de părinţi au criticat actuala formă a actului normativ, susţinând că acesta nu asigură elevilor încredere spre viitor şi nu oferă copiilor români egalitate de şanse cu ceilalţi elevi europeni.