23 Noiembrie 2024, 16:27
Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care cere directorilor unităţilor de învăţământ din Timiş să ceară amânarea proceselor în care cadrele didactice îşi cer drepturile băneşti. Sindicaliştii sunt de părere că măsura constituie un abuz din partea Ministerului Educaţiei. „Să te foloseşti de autorităţi judecătoreşti împotriva drepturilor omului este incalificabil”, a declarat Virgil Popescu, lider „Spiru Haret” Timiş. În judeţul Timiş sute de astfel de procese au fost câştigate deja de profesori, iar alte zeci se află pe rol. Şi la nivelul judeţului Constanţa cadrele didactice au acţionat în instanţă Ministerul Educaţiei cerând restituirea drepturilor salariale, o parte din procese fiind câştigate deja de dascălii constănţeni.