Funeriu, ministrul „una spune, alta face”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vrabia mălai visează

Funeriu, ministrul „una spune, alta face”

Eveniment 30 Septembrie 2011 / 00:00 912 accesări

Odată cu numirea în funcţia de ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu a declarat război numirilor pe criterii politice a conducerilor unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, condamnând de fiecare dată când a avut ocazia acest procedeu. Războiul a rămas, însă, doar la nivel declarativ, în realitate, în cei aproape doi ani de mandat, principalul criteriu al alegerii directorilor şcolilor, liceelor şi chiar ai inspectoratelor şcolare fiind culoarea politică a candidaţilor. În ciuda acestui lucru, oficialul continuă să susţină că doreşte în fruntea unităţilor de învăţământ oameni capabili. Pentru început, demnitarul şi-a îndreptat atenţia către mediul academic. „În perioada următoare vor avea loc alegerile rectorilor universităţilor. Mesajul meu pentru mediul academic este simplu: alegeţi oameni de calitate”, a declarat ministrul Funeriu, aflat ieri într-o vizită la Universitatea Maritimă Constanţa. El a adăugat că acelaşi standard calitativ va fi aplicat şi în ceea ce priveşte numirea directorilor din învăţământul preuniversitar, unde vor fi preferate cadrele didactice bine pregătite. Din păcate, între cele declarate de ministrul Educaţiei şi ceea ce se întâmplă în realitate este o diferenţă ca de la cer la pământ, lucru demonstrat chiar de Funeriu, care, după numirea în funcţie, a înlocuit toţi inspectorii şcolari generali, la conducerea respectivelor instituţii fiind numiţi oameni agreaţi de partidul aflat la guvernare.

CRITERIILE POLITICE, LA PUTERE Urmând exemplul ministrului, inspectorii şcolari generali au numit, la rândul lor, propriii oameni în fruntea unităţilor de învăţământ, fără să conteze prea mult dacă aceştia aveau sau nu abilităţi de conducere. Un exemplu în acest sens îl reprezintă şi Şcoala Generală din localitatea constănţeană Mircea Vodă, unde noul director a fost numit fără să conteze competenţele profesionale. Potrivit primarului localităţii Mircea Vodă, Dumitru Dedu, s-a cerut în repetate rânduri conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa să numească un director fără a ţine cont de criteriile politice. „Am purtat discuţii cu inspectorul şcolar general din cadrul ISJ, Aliss Andreescu şi am rugat-o ca următoarea numire să nu mai fie făcută pe criterii politice, ci să se ia în calcul numai pregătirea candidatului şi abilităţile manageriale ale acestuia. Este mai bine atât pentru elevi, cât şi pentru comunitate ca la conducerea şcolii să se afle un om capabil”, declara, pe 6 septembrie, Dumitru Dedu. La doar câteva zile, la conducerea unităţii de învăţământ a fost numit, în ciuda protestelor părinţilor şi cadrelor didactice, directorul dorit de ISJ.

BA DA, BA NU... Dacă la începutul anului şcolar, reprezentanţii Ministerului Educaţiei anunţau că, începând cu anul 2011-2012, accesul elevilor şi cadrelor didactice în unităţile de învăţământ se va face pe baza unui sistem de pontaj electronic, costurile urmând să fie suportate de şcoală sau autorităţile locale, acum, ministrul Funeriu şi-a schimbat discursul la 180 de grade, declarând că nu a impus introducerea unui asemenea sistem. „Şcolile se află în administrarea autorităţilor locale. Ele decid care sunt cele mai bune soluţii, la nivel local. Noi, la nivelul Ministerului Educaţiei, doar am stabilit ţelul pentru anul şcolar viitor: toleranţă zero faţă de absenteism”, a declarat Funeriu. Cu alte cuvinte, ministrul nu se dezice: la fel ca în cazul reformei în Educaţie, întâi decide, gândindu-se abia apoi la modul cum poate fi pusă în practică decizia sau la implicaţiile pe care aceasta le are asupra elevilor, profesorilor şi chiar şi părinţilor.



12