MĂSURI Acordarea ajutoarelor sociale poate fi o armă cu două tăişuri. Dacă unii, care trăiesc de azi pe mâine şi care se află în imposibilitatea de a-şi câştiga existenţa, consideră că sprijinul material dat de administraţiile publice locale este mană cerească, alţii, care se dau loviţi de soartă, văd în acest ajutor social doar o modalitate de a păcăli statul. Situaţia este generalizată la nivelul întregii ţări, iar primăriilor le este greu să facă o diferenţiere clară între cei care merită şi cei care nu ar trebui să beneficieze de aceste ajutoare sociale. Printre administraţiile locale hotărâte să-i „măture” pe falşii beneficiari ai ajutoarelor sociale este cea din Mangalia, unde primarul Cristian Radu a decis să reducă drastic din numărul celor care primesc ajutor nemeritat de la Primărie, constând în bani pentru lemne, locuinţe sociale sau mâncare la cantina socială. Primii care vor fi tăiaţi de pe lista asistaţilor social sunt cei care comit infracţiuni. „Sunt mulţi care fură sau care tâlhăresc şi care primesc ajutor de la Primărie. Noi ne facem milă de ei, iar aceştia dezonorează oraşul. Aceşti cetăţeni care comit infracţiuni trebuie să ştie că administraţia locală le va închide robinetul cu ajutoare, de la cantina socială până la excluderea din locuinţele Primăriei. Lista cei cu „buline negre” va fi întocmită cu ajutorul Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale şi Jandarmeriei”, a spus Cristian Radu.
FĂRĂ MÂNCARE O altă categorie de asistaţi şi care, în opinia primarului, nu merită sprijinul Primăriei sunt cei săraci doar pe hârtie. „Sunt mulţi cetăţeni care vin la cantina socială şi mănâncă din banii contribuabililor, dar după aceea îşi cumpără ţigări şi băutură. Mai mult decât atât, unii vin chiar şi băuţi la cantina socială. Nu mi se pare corect acest lucru. Nu au bani de mâncare, dar de băutură şi ţigări, da. Nu este corect în primul rând faţă de cetăţenii model. Poate că unii îşi rup de la gură pentru a-şi achita taxele şi impozitele, iar alţii cărora, chipurile, le plângem de milă, beau şi fumează de sting şi apoi vin cu mâna întinsă la Primărie. Aceste obiceiuri, nu tocmai corecte, trebuie să înceteze”, a spus Cristian Radu. El a adăugat că aproape toţi dintre cei care sunt pe lista neagră a Primăriei stau în locuinţe sociale ale administraţiei locale, dar acumulează datorii mari la întreţinere. Riscul pentru aceştia, spune primarul, este să fie daţi afară din apartamente.