Orice consumator de energie din România are dreptul de a-şi schimba furnizorul, iar companiile din energie sunt obligate să-i transmită utlizatorului o ofertă de preţ în termen de 15 zile de la solicitare, se arată în proiectul noii Legi a energiei electrice. Proiectul a fost avizat vineri de Guvern şi transmis Parlamentului pentru aprobare în regim de urgenţă. \"La cererea scrisă a unui client final, furnizorul este obligat să comunice în scris, într-un interval de cel mult 15 zile lucrătoare, o ofertă privind condiţiile de furnizare a energiei electrice, care conţine, obligatoriu, preţul de furnizare, termenii de plată şi data limita de încheiere a contractului de furnizare elaborat în conformitate cu reglementările emise de autoritatea competenta\", se precizează în textul noii legi. De asemenea, clientul final are dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare, cu notificare transmisă furnizorului de energie electrică cu cel puţin 21 de zile înainte şi cu respectarea condiţiilor contractuale. \"Furnizorul trebuie să pună la dispoziţia clienţilor casnici mai multe modalităţi de plată a energiei furnizate şi să permită acestora să opteze pentru oricare dintre acestea\", se mai arată în text. O altă noutate este faptul că un consumator care acum este alimentat în regim reglementat şi trece în piaţa concurenţială nu se mai poate întoarce la tarifele reglementate după 1 septembrie 2012. Legea energiei electrice nr. 13/2007 trebuie modificată pentru a prelua ultimele directive europene din domeniu, respectiv Pachetul 3 legislativ, şi pentru a include procesul de liberalizare totală a pieţei de electricitate. Tarifele reglementate vor fi eliminate până la 31 decembrie 2013 pentru consumatorii noncasnici şi până la 31 decembrie 2017 pentru populaţie. O măsură similară va fi luată pe piaţa gazelor, iar calendarul de liberalizare a pieţei va fi stabilit împreună cu FMI şi Comisia Europeană, la vizita finanţatorilor din aprilie.