Fursecurile frumos decorate pentru Crăciun sunt o încântare atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Vă propunem o rețetă simplă de fursecuri pe care le puteți decora după bunul plac, iar apoi le puteți oferi celor dragi. Pentru aproximativ 20 de fursecuri aveți nevoie de 225 de grame de unt la temperatura camerei, 60 g zahăr pudră, un plic de zahăr vanilat, o linguriță aromă vanilie, 260 g făină, jumătate de linguriță sare, iar pentru decor sunt necesare 150 g ciocolată neagră și creioane speciale pentru decorat. Untul se bate cu mixerul până devine pufos. Se adaugă zahărul pudră și vanilia și se mai bate timp de două minute. Adăugați apoi făina amestecată cu sarea și amestecați până când făina s-a încorporat. Formați două discuri din aluat și înveliți-le în folie de plastic, iar apoi așezați compoziția în frigider și lăsați-o acolo cel puțin o oră. În continuare, scoateți aluatul și încălziți cuptorul la 180 de grade Celsius. În acest timp, întindeți aluatul într-o foaie de 4 - 5 mm și tăiați-l cu ajutorul unor forme speciale. Formele pe care le-ați obținut așezați-le într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și introduceți-le la cuptor pentru 10 minute, până se rumenesc ușor pe margini. Înainte de a le orna, lăsați fursecurile să se răcească.