Furt de 500 de milioane de lei vechi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Furt de 500 de milioane de lei vechi

Eveniment 12 Iunie 2012 / 00:00 537 accesări

O familie din Constanţa a rămas fără aproape 500 de milioane de lei vechi, bani pe care nu au reuşit să îi recupereze deşi hoţul a fost prins. Potrivit anchetatorilor, pe 1 iunie, în jurul orei 23.40, poliţiştii au fost anunţaţi de de un bărbat că persoane necunoscute i-au spart casa. Un echipaj din cadrul Secţiei 3 Poliţie Constanţa s-a deplasat în scurt timp pe strada Vasile Pârvan, din Constanţa, la locuinţa păgubitului. Acesta le-a declarat anchetatorilor că din buzunarul unui sacou pe care îl avea într-un dulap din dormitor i-au dispărut 23.000 de lei, iar dintr-un portofel 6.000 de euro. Păgubitul le-a spus anchetatorilor că cel pe care îl suspectează este Sergiu Mihai, de 29 de ani, un bărbat pe care l-a angajat în perioada 26 mai - 1 iunie, ca să efectueze reparaţii în curtea locuinţei. Mihai a fost dat în urmărire şi prins sâmbăta trecută. Lucrătorii Secţiei 3 au stabilit că, pe 26 mai, acesta a profitat de neatenţia proprietarului şi a intrat în locuinţă, de unde a furat banii. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul nu a fost recuperat deoarece suspectul şi-a cumpărat un autoturism Dacia şi apoi a fost şi s-a plimbat în Braşov. Pe numele lui Sergiu Mihai poliţiştii au întocmit dosar penal pentru furt calificat. El a fost prezentat procurorilor care au propus instanţei arestarea sa. Judecătorii au emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pentru de 29 de zile. Conform anchetatorilor, Sergiu Mihai este recidivist, el fiind eliberat din penitenciar în 2011, după executarea unei condamnări tot pentru furt.

Taguri articol


12