25 Noiembrie 2024, 23:20
Un tânăr s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au descoperit că fura energie electrică. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa spun că, ieri dimineaţă, poliţiştii din Lipniţa au descoperit că un tânăr de 23 de ani, din satul Coslugea, se racordase ilegal la reţeaua electrică de joasă tensiune a localităţii. Mai mult, anchetatorii au stabilit că tânărul se branşase ilegal încă din luna decembrie 2012. Oamenii legii au cerut ajutorul reprezentanţilor companiei de electricitate pentru debranşare şi pentru stabilirea prejudiciului. Cercetările sunt continuate de lucrătorii postului de Poliţie Lipniţa, cu suspectul în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.