MĂRFURI FURATE. Poliţiştii constănţeni din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Serviciului de Investigare a Fraudelor au reuşit destructurarea unei reţele de hoţi din transcontainerele de marfă. Anchetatorii spun că un grup infracţional format din zece persoane fura bunuri din transcontainerele de marfă, sosite din import sau plecate la export, în timpul transportului pe calea rutieră. Oamenii legii au început cercetările după ce reprezentanţii unor societăţi comerciale din Bucureşti au anunţat că, în perioada martie - mai 2011, din şase transcontainere sosite în Portul Constanţa Sud-Agigea şi expediate pe cale rutieră cu ajutorul unor firme de transport, la destinaţie s-a constatat că lipsea marfă, chiar dacă sigiliul era intact. Valoarea prejudiciului se ridica la 27.000 de dolari. Potrivit anchetatorilor, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Constanţa în cursul zilei de joi, au fost efectuate nouă percheziţii domiciliare, două la sediile unor firme de transport şi şapte la domiciliile suspecţilor, respectiv în Constanţa, Mircea Vodă, Topraisar şi Dulceşti. În urma descinderilor efectuate, oamenii legii au reuşit recuperarea a 20% din prejudiciu. La domiciliul unuia dintre suspecţi poliţiştii au descoperit 4150 de litri de produs petrolier.
CAZ SIMILAR. În urmă cu trei ani, în aprilie 2008, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au reuşit să anihileze o grupare ai cărei membri furau marfă din containere, pe care, ulterior, o reintroduceau în circuitul economic prin intermediul unor societăţi comerciale administrate de membrii reţelei. Mihai Păduraru, de 39 de ani, Marian Deşliu, de 43 de ani, Nicu Cercel, de 38 de ani, Nelu Cazacu, de 49 de ani şi Marcel Mogoş, de 32 de ani, toţi din Medgidia, Elena Călin, de 43 de ani, din Constanţa, şi Florin Banu, de 27 de ani, din Cuza Vodă, au ajuns în arest acuzaţi de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată. Conform anchetatorilor, cei şapte au acţionat în februarie - aprilie 2008, perioadă în care au reuşit să fure marfă în valoare de 400.000 de lei. În urma percheziţiilor efectuate, în locuinţele lui Nicu Cercel, Nelu Cazacu, Marcel Mogoş, Elena Călin şi Florin Banu şi la sediile societăţilor „Perfect Trading”, din Constanţa şi „Marion Sun”, din Medgidia, au fost găsite şi confiscate bunuri în valoare de peste 400.000 lei, precum şi 3.000 litri motorină, despre care existau date că ar fi fost deţinută ilegal. La acea dată anchetatorii spuneau că ar fi vorba de o legătură strânsă între poliţistul Laurenţiu Delicoti, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa şi Nicu Cercel, ulterior aceştia suspectând că Delicoti ar fi primit o parte din bunurile furate din containere pentru a nu da în vileag reţeaua care jefuia transporturile de marfă ce plecau în ţară din Vama Port Constanţa şi Agigea. După doi ani de anchetă, procurorii au decis scoaterea lui Delicoti de sub urmărire penală.