Furt de roţi în valoare de 600 de milioane de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Furt de roţi în valoare de 600 de milioane de lei

Eveniment 30 Septembrie 2006 / 00:00 831 accesări

Eliberat din închisoare la sfîrşitul anului trecut, un bãrbat din Medgidia nu a pierdut timpul, reuşind sã strîngã, în doar cîteva luni, mai multe dosare penale, majoritatea pentru furt. Potrivit poliţiştilor din localitate, Robert Cristian Duţu, de 29 de ani, era specializat în furturi de fier vechi, fiind prins în flagrant de mai multe ori, în momentul în care ataca vagoanele încãrcate cu deşeuri feroase, staţionate fie în triajul Medgidia, fie în staţia CFR Mircea Vodã. Totodatã, poliţiştii spun cã Duţu mai este cercetat şi pentru comiterea a douã tîlhãrii. Potrivit oamenilor legii, Robert Duţu a aflat cã în ultima perioadã au ajuns la Medgidia mai multe transporturi feroviare cu combine agricole aduse din strãinãtate pentru o firmã din localitate. Cum singurele pãrţi nemontate ale utilajelor erau roţile, acestea au fost şi ţinta hoţului. Poliţiştii spun cã acesta pîndea pînã cînd vagoanele de marfã încetineau mersul în triajul Medgidia, din cauza unor lucrãri, urca în vagoane şi fura componentele. În felul acesta, Duţu a reuşit sã fure, în mai multe rînduri, 10 roţi, pe care le-a transportat cu cãruţa tatãlui sãu, la un centru de colectare a fierului vechi. De fiecare datã însã, el a fost surprins de agenţii de pazã, i s-a întocmit dosar penal, dar a fost lãsat în libertate. Valoarea bunurilor furate de Duţu se ridicã la peste 600 de milioane de lei. Robert Cristian Duţu urmeazã sã fie prezentat, astãzi, procurorilor Parchetului de pe lîngã Judecãtoria Medgidia, sub acuzaţia de furt în formã continuatã.

Taguri articol


12