Un bărbat din Constanţa este cercetat de poliţiştii constănţeni după ce a fost prins la furat. Luni după-amiază, lucrătorii Secţiei 2 Poliţie Constanţa au fost sesizaţi de agenţii de pază ai magazinului Peek&Cloppenburg, din centrul comercial Maritimo, care au reclamat că un bărbat a încercat să fure marfă din magazin. Un echipaj de Poliţie s-a deplasat la centrul comercial, iar oamenii legii au stabilit că suspectul a vrut să fure o pereche de ghete. Acesta a fost observat pe camerele de supraveghere de angajaţii magazinului şi oprit, la ieşirea din unitate, de agenţii de pază. Prejudiciul în valoare de 379 de lei a fost recuperat şi predat societăţii păgubite. Suspectul, de 49 de ani, a fost dus la sediul secţiei şi pe numele lui s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, fiind cercetat în libertate.