Trei tineri sunt cercetaţi penal după ce au fost prinşi de jandarmi la scurt timp de la comiterea unui furt. Potrivit anchetatorilor, sâmbăta trecută, agentul de pază al unui hotel din Costineşti a observat, pe imaginile înregistrate de camerele de supraveghere ale unităţii turistice, trei tineri care furau bunurile unor turişti cazaţi la căsuţele aflate vizavi de hotel. Agentul le-a dat poliţiştilor semnalmentele celor trei suspecţi şi, în scurt timp, aceştia au fost prinşi în staţiune. Pe imagini se observă cum turiştii stau pe terasă, după care intră în cameră, dar lasă telefoanele mobile pe masă. Imediat în zonă apare un tânăr care se uită lung la celulare, apoi le face un semn discret complicilor săi, anunţându-i că pot acţiona. Pe imagini se vede cum cei doi se asigură că nu se află cineva în zonă şi, când consideră că „terenul e liber”, unul dintre ei se îndreaptă către căsuţă, ia telefoanele şi apoi dispare. În câteva secunde, iese păgubita din cameră, care însă nu se uită pe masă să vadă dacă îi lipseşte ceva şi pleacă mai departe. Cei trei suspecţi reţinuţi au fost identificaţi ca fiind Andrei Ovidiu Damian, de 23 de ani, din Bacău, Ionuţ Gabriel Munteanu, de 27 de ani, din Buzău, şi Octavian Banu, de 28 de ani, din Harghita. Pe lângă telefoanele furat de la căsuţe, asupra lor au mai fost găsite două telefoane şi oamenii legii încearcă să afle cine sunt păgubiţii. În momentul în care au fost luaţi la întrebări de jandarmi, cei trei au declarat că au furat de foame, din cauza crizei din ţară. Pe numele lui Damian, Munteanu şi Banu a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat şi sunt cercetaţi în libertate.