PRINŞI ÎN FLAGRANT. Ora 03.00 dimineaţa. Câteva zeci de poliţişti, jandarmi şi ofiţeri din cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa intră în forţă în Ferma 3 din apropierea localităţii constănţene Lumina. Acţiunea are succes! Şase persoane sunt prinse în flagrant în timp ce încarcă ilegal o cisternă cu aproape 36 de tone de ţiţei. Misiunea anchetatorilor nu s-a încheiat însă aici. Timp de câteva zeci de minute, jandarmii şi poliţiştii scotocesc toată ferma pentru a descoperi capătul instalaţiei artizanale, găsită din întâmplare, în apropierea unei clădiri, în interiorul unui cămin improvizat acoperit cu un capac din lemn. „Au măturat cu piciorul aproape toată curtea fermei. Capacul a fost găsit din întâmplare. Era foarte bine mascat cu iarbă şi pietriş“, a spus un angajat Conpet care a asistat la căutările poliţiştilor.
ŢIŢEI AMESTECAT CU REZIDUURI. După câteva săpături prin sondare, anchetatorii au descoperit că instalaţia artizanală, cu o lungime de aproape 20 de metri, înţepa magistrala Conpet care transportă ţiţei la rafinăria Petromidia. În paralel cu această acţiune, jandarmii şi poliţiştii au descins şi la un depozit din zona industrială a oraşului Ovidiu, unde au descoperit mai multe rezervoare pline cu ţiţei. Anchetatorii spun că produsul petrolier era furat din magistrala Conpet la Lumina, transportat cu autocisterne şi depozitat la Ovidiu. În rezervoare, ţiţeiul era amestecat cu reziduuri petroliere de la Oil Terminal, pentru a îi modifica indicatorii, iar apoi era vândut la două firme din Ploieşti. Specialiştii Conpet au prelevat mai multe probe din rezervoare pentru a stabili dacă ţiţeiul găsit la Ovidiu provenea în totalitate din furturile de la Lumina. Cele şase persoane, printre care şi proprietarul fermei din Lumina, Dimu Polifroni, din localitatea Mihail Kogălniceanu, au fost reţinute de anchetatori pentru audieri. Totodată, poliţiştii au efectuat şi mai multe pecheziţii domiciliare în Ovidiu şi Lumina. Cercetările sunt continuate pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la acest furt.
FIEFUL BENZINARILOR. Chiuvetă pe robinetul căreia curgea motorină în loc de apă rece şi benzină în loc de apă caldă! Asta au descoperit, în urmă cu cinci ani, la aceeaşi fermă, poliţiştii constănţeni ai Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu lucrătorii Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă. Şi la acea dată, anchetatorii l-au avut ca suspect principal tot pe Dimu Polifroni. Pe 7 mai 2005, poliţiştii sprijiniţi de trupele DIAS au efectuat un control în incinta aceleiaşi ferme din Lumina, unde au descoperit o instalaţie artizanală montată pe conducta de motorină a Conpet. Oamenii legii spun că cu doar câteva ore înainte de efectuarea descinderilor, suspecţii au încărcat aproape şase tone de motorină în două autoutilitare care îi aparţineau lui Marius Safir. Din documentele găsite în timpul percheziţiilor, oamenii legii au estimat, la acea dată, că suspecţii au reuşit să sustragă aproape 20.000 de litri de produs petrolier din magistrala Conpet. Anul acesta, hoţii de combustibil le-au pregătit anchetatorilor şi o surpriză. „În interiorul fermei a fost găsită o plantaţie de canabis“, a declarat comisarul şef Dorel Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa. Cercetările în acest caz au fost preluate de lucrătorii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Constanţa. Dosarul penal întocmit în 2005 pe numele lui Dimu Polifroni se află şi în prezent pe masa procurorilor constănţeni, fără nicio soluţie.