Trafic internațional cu autoturisme furate! Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Grup Nave Constanța au descoperit, pe raza judeţului Constanţa, un autotractor marca DAF, semnalat ca fiind furat din Italia.
În data de 30.10.2017, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au identificat, pe raza judeţului Constanţa, un autotractor marca DAF, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. În urma verificărilor s-a stabilit că autotractorul, aflat în posesia cetăţeanului român G.A., în vârstă de 46 de ani, domiciliat pe raza judeţului Constanţa, este căutat de autorităţile din Italia, acesta fiind declarat furat. Bărbatul a declarat că autotractorul a fost achiziționat de la un cetățean român, contra sumei de 72.000 lei, și nu avea cunoştinţă despre faptul că este căutat de către autorităţi.
Autotractorul a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă până la finalizarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.