NASA se pregătea ieri să mute naveta Atlantis de pe rampa de lansare, în cazul în care furtuna tropicală Ernesto, care se îndrepta către Golful Mexic, ar fi crescut în intensitate. Dacă naveta va fi transportată înapoi în Vehicle Assembly Building, lansarea ei va fi amînată, probabil, cu peste o săptămînă. Lansarea navetei a fost deja amînată de astăzi pentru o dată ce va fi anunţată în cursul serii, pentru a le permite inginerilor să analizeze impactul unui fulger care s-a produs în apropierea rampei de lansare. Echipajul Atlantis are misiunea ca, odată ajuns pe Staţia Spaţială Internaţională, să monteze un nou sistem de generare a energiei electrice. Staţia Spaţială Internaţională, a cărei construcţie se află la jumătate, trebuie finalizată înainte ca flota de navete utilizată în prezent să iasă din serviciu, lucru care se va întîmpla în anul 2010.