Trei angajaţi ai fabricii de mezeluri Gepeto sunt cercetaţi de oamenii legii pentru furt calificat. Poliţiştii din localitatea constănţeană Lumina aveau mai multe informaţii despre faptul că angajaţi ai fabricii sustrag bunuri din societate. În urma unui control realizat la sediul societăţii din localitatea constănţeană Lumina, împreună cu patronul firmei, oamenii legii au descoperit în flagrant pe doi dintre angajaţii firmei, în timp ce furau. Flagrantul a avut loc joi dimineaţă, în jurul orei 06.30. Adrian Pârţac, de 24 de ani, din Lumina şi Costel Sotir, de 28 de ani, din localitatea constănţeană Cogealac au fost prinşi de poliţişti, iar în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că aceştia fură din societate de aproape două luni, împreună cu complicele lor, Bogdan Marcel Creţu, de 25 de ani. Pârţac şi Sotir lucrau ca operatori în cadrul societăţii, iar Creţu era şofer şi gestionar distribuitor. Aceştia au furat în acea noapte 305 kilograme de carne refrigerată, iar prejudiciul în valoare de 5.250 de lei a fost recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii comerciale. Complicele celor doi, Bogdan Marcel Creţu, nu s-a mai prezentat la serviciu, acesta fugind cu încasările de 15.000 lei. Poliţiştii din Lumina l-au depistat pe tânăr şi au recuperat banii proveniţi din vânzări pe ultimele patru zile. Pe numele celor trei tineri, oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Poliţiştii din localitatea Lumina au deschis o anchetă în acest caz şi continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracţională a angajaţilor.