Poliţiştii din Cernavodă au reuşit să îi identifice doi tineri care au dat şapte spargeri. Anchetatorii spun că marţi după-amiază au fost sesizaţi de un bărbat din Cernavodă despre faptul că, pe timpul nopţii, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, în prezent nelocuită, şi au furat bunuri alimentare şi nealimentare în valoare de 300 lei. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea acestui furt sunt Marius Neagu, de 23 de ani, şi Bogdan Chiriac, de 19 ani, ambii din Cernavodă. În timpul anchetei, oamenii legii au stabilit că aceştia au mai comis încă şase furturi din curţile unor case şi societăţi comerciale, fapte înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi. Valoarea totală a prejudiciului a fost estimată la 2.848 lei, din care s-au recuperat 1.200 lei. Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, urmând să fie prezentaţi procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia şi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru furt calificat.