Summit-ul G20 a decis, joi, la Londra, creşterea considerabilă a rersurselor instituţiilor financiare internaţionale în vederea combaterii recesiunii, precum şi publicarea unei liste cu paradisurile fiscale, consfinţind, după cum a spus premierul britanic, apariţia “unei noi ordini mondiale”. Măsurile luate ar urma să permită injectarea a 5.000 miliarde de dolari în economia mondială pînă la sfîrşitul lui 2010. “Liderii principalelor economii s-au reunit pentru a face faţă celei mai mari provocări apărute în economia mondială în vremurile moderne”, potrivit comunicatului final, mult mai agresiv şi concret decît la majoritatea reuniunilor de acest gen.
S-a decis triplarea resurselor Fondului Monetar Internaţional (FMI) la 750 miliarde de dolari, permit FMI să emită Drepturi Speciale de Tragere (DST) în valoare de 250 miliarde de dolari şi să vîndă aur, totul reprezentînd un total de 1.100 miliarde de dolari. Arabia Saudită, Coreea de Sud, Franţa, Marea Britanie, Japonia, Luxemburg, Norvegia şi Elveţia vor furniza două treimi din suma necesară funcţionării Fondului. De asemenea, G20 va aloca 250 miliarde de dolari pentru susţinerea comerţului internaţional. Va fi publicată o listă cu paradisurile fiscale, imediat, de către Orgamizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare în Europa, pentru descurajarea evaziunii fiscale, lucru cerut de Germania şi Franţa. S-au convenit şi noi reguli privitoare la salariile şi bonusurile liderilor la nivel mondial.
Un conflict a apărut în ultimele zile între ţările europene, doritoare să se aplice prioritar o reformă a reglementării financiare şi SUA, care doreau noi angajamente de relansare din partea partenerilor lor, însă aceste divergenţe nu apar în comunicatul final. Majoritatea liderilor s-au declarat foarte mulţumiţi de rezultate. SUA au salutat “angajamentele remarcabile” asumate de liderii din G20, iar cancelarul german Angela Merkel a afirmat că s-a ajuns la “un compromis istoric în condiţiile unei crize ieşite din comun”. Preşedintele Nicolas Sarkozy s-a declarat mulţumit de rezultatele înregistrate, “rezultate dincolo de ce ne puteam imagina”.
Manifestaţiile anti-G20 au fost limitate, protestatarii fiind ţinuţi la distanţă de centrul de expoziţii Excel, unde a avut loc summit-ul. Zeci de persoane au fost reţinute miercuri, iar un trecător a decedat, tot miercuri, în condiţii încă neelucidate. Bursele au reacţionat pozitiv în faţa demonstraţiei de unitate a liderilor, încheind în creştere cu peste 4% la Londra şi 5% la Paris. Cele 20 de state reunite la summit reprezentă 80% din bogăţia mondială. Un al treilea summit G20 va avea loc în septembrie la New York, imediat după Adunarea Generală a Naţiunilor Unite.
Liderii statelor din G20 au reuşit să găsească o soluţie comună pentru a face faţă crizei mondiale, dar nu să se şi strîngă pentru “fotografia de familie”. Programată între micul dejun şi începutul sesiunii plenare, tradiţionala fotografie de familie, menită să imortalizeze acest summit istoric, ar fi trebuit să fie o formalitate. Însă, după prima încercare, organizatorii şi-au dat seama că lipseşte un invitat: premierul canadian Stephen Harper. Două ore mai tîrziu, încă o încercare: de data aceasta lipseau premierul italian Silvio Berlusconi şi cel indonezian Susilo Bambang Yudhoyono. Nicio explicaţie nu a fost dată pentru aceste absenţe. Organizatorii au spus că au renunţat la o a treia tentativă. Noroc că s-au fotografiat cu ocazia banchetului oferit de regina Elisabeta a ll-a la Palatul Buckingham.