G7, pregătit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nimic nou sau bun

G7, pregătit să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei

Externe 10 Iunie 2015 / 00:00 754 accesări

Liderii ţărilor puternic industrializate (G7), reuniţi duminică şi luni în staţiunea bavareză Garmisch-Partenkirchen, au convenit asupra posibilităţii înăspririi sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida persistenţei unor mici divergenţe. Grupul G7, care se prezintă de-acum ca o... comunitate de valori, pentru a se demarca de Rusia, au avertizat Moscova în privinţa posibilităţii înăspririi sancţiunilor economice, în cazul agravării situaţiei în estul Ucrainei.

În contextul escaladării conflictului ucrainean, Europa se pregăteşte deja să prelungească sancţiunile economice impuse Rusiei. Decizia urmează să fie validată în cursul următorului summit european. Cu toate acestea, mici divergenţe asupra implicării Rusiei în conflictul din Ucraina persistă între liderii G7. În timp ce preşedintele american, Barack Obama, adoptă o linie mai dură faţă de Rusia, omologul său francez, Francois Hollande, vrea dovezi clare privind implicarea Moscovei în ultimele evenimente din estul Ucrainei, afectat de confruntări armate între separatişti şi trupele ucrainene. Folosind un limbaj specific Războiului Rece, Obama a avertizat că omologul său rus, Vladimir Putin, ”încearcă să recreeze gloria imperiului sovietic, cu riscul de a ruina economia ţării sale”. Potrivit lui Obama, ”forţele ruse operează în estul Ucrainei şi SUA sunt pregătite pentru un pas suplimentar”.

Ministrul ucrainean al Apărării, Stepan Poltorak, a declarat luni, la o reuniune a Consiliului interparlamentar Ucraina - NATO, că în zonele ocupate din estul Ucrainei se află 42.500 de terorişti şi militari ruşi. Insurgenţii şi-au dublat atacurile asupra poziţiilor aflate sub controlul trupelor ucrainene, la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie, în comparaţie cu situaţia din aprilie, a mai declarat ministrul ucrainean. Confruntările separatiste s-au intensificat de câteva zile în estul Ucrainei, în cadrul conflictului care durează de peste un an şi care s-a soldat până acum cu cel puţin 6.400 de morţi. Numărul persoanelor strămutate în interiorul Ucrainei din cauza conflictului din estul ţării a crescut cu aproape 10.000 în ultima săptămână şi a ajuns la 1.325.154. În plus, 878.000 de ucraineni s-au refugiat în ţările vecine.



12