O seară de noiembrie a adus, la Constanţa, Krypton Unplugged, versiune abreviată a îndrăgitei trupe Krypton, în concert în clubul Doors. Eugen Mihăiescu - chitară, Gabi „Guriţă” Nicolau - voce şi Teodora Dragomirescu la violă au prezentat, duminică, noul album „O parte din noi”, alături de hiturile care au consacrat trupa Krypton.

„Încearcă să crezi” este o piesă a trupei care se potriveşte de minune revenirii în muzică a lui Gabi „Guriţă” Nicolau. S-a retras în plină glorie şi a văduvit rock-ul românesc de una din cele mai bune voci, dar cei peste zece ani petrecuţi departe de scenă nu se simt deloc. Solistul originar din Constanţa şi-a păstrat intacte forţa interpretativă şi carisma care l-au consacrat. Despre viaţa sa şi motivele care l-au determinat să facă schimbări drastice, Gabi Nicolau a vorbit pe larg într-un interviu acordat cotidianului „Telegraf”, din care publicăm, astăzi, prima parte, iar cea de-a doua, în ediţia de mâine. Artistul ne-a mărturisit: „Am fost călător prin viaţa mea, mi-am învăţat o parte din lecţiile de viaţă, nimic nu este întâmplător. Am învăţat lucruri frumoase, am făcut lucruri frumoase. Nu m-am simţit atât de împlinit cum mă simt acum şi cum m-aş fi simţit dacă aş fi continuat cu muzica. Niciodată nu este, însă, prea târziu. Şi întotdeauna am să repet ce spuneam şi atunci şi n-am respectat: Străduiţi-vă să faceţi ceea ce vă caracterizează, ce vă este dat, chiar dacă aparent este ciudat, dificil şi te lasă, la un moment dat, fără pâinea pe masă. Merită să faci ceea ce simţi şi ceea ce eşti dăruit să faci, să-ţi găseşti identitatea!”.

Reporter (R.): De ce aţi renunţat la muzică?

Gabi Nicolau (G.N.) Toată lumea este curioasă! Au existat legende că am intrat într-o sectă, că am plecat în Australia, prin America... Nişte prostii! N-am plecat nicăieri, am rămas în ţară şi mi-am văzut de viaţă. În acel moment, am considerat că nu există oportunităţi din punct de vedere financiar. În perioada ’90 - ’95, cât am cântat pe scenele româneşti, fie că a fost Krypton, fie că, la un moment dat, mi-am făcut un proiect personal, fie că am ajuns la Direcţia 5, nu se câştiga suficient ca să ai un trai decent ca persoană cu o unicitate, cu un dar deosebit. Te băteau pe umăr directoraşii că erai lăutar. E un aspect! Apoi, mi s-a urcat la cap succesul şi am zis că o să fac şi o să dreg. Am reînfiinţat trupa Quartz, împreună cu un vechi prieten şi coleg, am scris piese drăguţe - şi acum le ascult cu plăcere -, dar publicul scanda Krypton. Cu Direcţia 5 a fost o experienţă interesantă, dar la un moment dat, nu mă mai caracteriza muzica pentru următorul album. Şi mai departe de această trupă nu am avut unde să mă duc, că m-aş fi dus. Locurile de la Iris şi Holograf erau blocate! (râde)

R.: V-a lipsit muzica în aceşti ani?

G.N.: Nu i-am simţit lipsa decât la un moment dat, când s-au acumulat nemulţumiri faţă de tot ceea ce făceam. Acolo unde am lucrat am pus suflet şi mi s-a răspuns urât, pentru că unii oameni vin în viaţa ta ca să te dea la o parte. Aceasta este menirea lor. Uneori reuşesc, ceea ce înseamnă că eu nu eram unde trebuie, pentru că, dacă eu eram pe terenul meu, n-ar fi reuşit.

R.: Krypton, de fapt, nu prea a reuşit să vă înlocuiască.

G.N.: (râde) Este o mândrie şi un pic de orgoliu. Este plăcut sentimentul că eşti de folos, că te simţi valoros acolo unde te afli. (va urma)