Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA după ce, vineri, preşedintele Klaus Iohannis a avizat cererea procurorilor de urmărire penală pentru ucidere din culpă, în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Gabriel Oprea nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul DNA.
Preşedintele Klaus Iohannis a avizat, vineri, cererea procurorilor anticorupţie de urmărire penală a lui Gabriel Oprea pentru ucidere din culpă în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 14 octombrie a.c., ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a domnului Oprea Gabriel, fost viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne în perioada martie 2014 – noiembrie 2015, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 905/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, respectiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în modalitatea prevăzută de art. 192 alin. (1) şi (2) din Codul Penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.
Solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale pentru ucidere din culpă a lui Gabriel Oprea în dosarul morţii lui Bogdan Gigină a ajuns miercuri la Preşedinţie. În prima fază, cererea a fost trimisă Senatului României însă plenul acestei camere a respins-o. Ulterior, sub presiunea protestelor, Gabriel Oprea a demisionat din Parlamentul României, astfel că procurorii au revenit cu o a doua cerere, adresată lui Klaus Iohannis, potrivi legii răspunderii ministeriale.
Infracţiunea de ucidere din culpă are legătură cu decesul poliţistului Bogdan Gigină, în aceeaşi cauză Gabriel Oprea fiind deja cercetat pentru abuz în serviciu.
"La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire al ministrului Oprea Gabriel. Acest dispozitiv, asigurat de către Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, era format dintr-un motociclist rutier (victima Gigină Bogdan-Cosmin) şi un echipaj format dintr-un ofiţer şi un agent de poliţie aflaţi într-un autoturism de poliţie rutieră. Acest dispozitiv preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul Oprea Gabriel. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa situată în cartierul Cotroceni", susţin procurorii.
Potrivit DNA, din probele de la dosar ar rezulta indicii că "încălcând dispoziţiile legale care reglementează însoţirea demnitarilor, ministrul de interne Oprea Gabriel a dispus, pentru sine, să beneficieze de însoţire cu echipaje de poliţie rutieră cu titlu permanent, ca aceste echipaje să fie formate atât dintr-un autoturism de poliţie rutieră (un agent şi un ofiţer de poliţie rutieră), cât şi dintr-o motocicletă a poliţiei rutiere".
Gabriel Oprea, în calitate de ministru, realiza în medie cinci deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoţit de echipaje ale poliţiei rutiere, numărul fiind "de aproximativ trei ori mai mare decât cele realizate în aceeaşi perioadă pentru însoţirea preşedintelui României şi de aproximativ două ori mai mare decât cel corespunzător prim-ministrului, demnitari îndreptăţiţi la însoţire permanentă conform prevederilor legale", a explicat DNA.