De ceva timp, România pare să fie condusă după proverbul „ţara arde şi baba se piaptănă”. Practic, ne sufocăm de criză, iar Guvernul şi Parlamentul, cel puţin partea Puterii, se preocupă de... Statutul minorităţilor, în condiţiile în care Executivul nu a fost în stare să adopte măcar o ...
Generalul-maior Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General (SMG), a efectuat, luni, o vizită de lucru în teatrul de operaţii din Kosovo, cu ocazia încheierii misiunii Detaşamentului ROFND. Şeful SMG s-a întâlnit cu comandantul KFOR, generalul-maior Erhard Bühler, cu care a trecut în revistă situaţia ...
Declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu de duminică seara cu privire la starea naţiunii l-au iritat pe preşedintele social democraţilor, Victor Ponta, care a spus că afirmaţiile şefului statului sunt „mincinoase”, deoarece România nu a ieşit din criză. Anunţul făcut de Băsescu a fost ...
Suntem un popor… interesant. Nu poţi spune că te plictiseşti în România. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine, ne urâm între noi, ridicăm 100 de biserici şi două şcoli, am lăsat manelele să ne “reprezinte” la BBC, am permis OTV să facă rating, am ajutat McDonald\'s ...
Senatorul Ion Vasile, care timp de 20 de ani a fost preşedinte al PSD Buzău şi care a demisionat din partid după ce a fost revocat din funcţie, în mai 2010, s-a înscris în PC, motivând că reprezentanţii acestui partid l-au convins că PC este formaţiunea în care el va putea activa politic. Ion Vasile a ...
MINCIUNI. Deputatul PNL Diana Tuşa a depus, ieri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) o plângere penală împotriva premierului Emil Boc şi a ministrului Apărării, Gabriel Oprea, pentru prezentarea cu rea credinţă de date inexacte Parlamentului în legătură cu pensiile ...
STOP RECALCULARE. Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), col. (r) Mircea Dogaru, a cerut demisia celor responsabili în privinţa recalculării pensiilor militarilor. Reacţia a venit la scurt timp după ce, sâmbătă, preşedintele Traian Băsescu a ...
Psihologul Hanibal Dumitraşcu a efectuat, în cadrul unei emisiuni, o analiză a liderilor politici ai ţării. Hanibal Dumitraşcu a analizat, în cadrul emisiunii, declaraţiile contradictorii ale premierului Emil Boc şi cele ale fostului ministru al Muncii, Mihai Şeitan, făcute în timpul scandalului privind ...
DOCUMENT CONTROVERSAT. În luna martie a anului trecut, într-un document oficial, ministrul MApN Gabriel Oprea susţinea că în urma recalculării toate pensiile militare vor scădea cu până la 69%. Pe 23 martie 2010, în cadrul unui răspuns în scris dat unei interpelări care i-a fost adresată pe 22 februarie ...
CĂLĂUL SUPREM. Aproape 400 de cadre în rezervă şi în retragere din MApN, MAI, SRI şi SPP au protestat, ieri dimineaţă, în faţa Prefecturii Constanţa, împotriva deciziei Guvernului de a continua recalcularea pensiilor, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o sentinţă definitivă şi ...
Sondajele date publicităţii în ultima vreme arată cât se poate de limpede prăbuşirea inexorabilă în intenţiile de vot a coaliţiei de guvernare. Mai mult decât atât, sunt mulţi cei care cred că, până la alegerile din 2012, dacă actualul cabinet nu va fi înlăturat de la putere între timp, procentul ...
SENTINŢĂ DEFINITIVĂ. Pentru că le sunt încălcate drepturile, deşi au de partea lor o sentinţă judecătorească definitivă, pensionarii militari constănţeni vor protesta, astăzi, în faţa Prefecturii Constanţa. „Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ a ...
În ritmul în care lucrează Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), pensionaţilor militari li se vor recalcula pensiile la... Sfântu’ Aşteaptă. În vreme ce de recalcularea pensiilor cadrelor Ministerului Apărării Naţionale (MApN) se ocupă peste 4.000 de angajaţi, la Casa de Pensii a (MAI) ...
ASIGURĂRI. Speriat că „trădarea“ magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-ar putea costa pierderea pensiilor militarilor, premierul Emil Boc a cerut ieri, în Guvern, lămuriri cu privire la modul în care acţionează sentinţa judecătorească. Mai mult, Boc a ţinut să afle ...
SENTINŢĂ CU ESCHIVĂ. Guvernul României acceptă sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus suspendarea aplicării HG 735/2010 privind recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat doar faţă de cei care s-au adresat justiţiei. „La ...
La mulţi ani! Bine v-am regăsit în noul an!... Sper că aţi petrecut frumos scurta vacanţă şi v-aţi simţit bine în mijlocul familiei sau printre prieteni. Ca de obicei, la început de an, această rubrică pune punct şi o ia de la capăt, căci viaţa merge înainte, indiferent de schimbarea ...