Liderul libian, Muammar Gaddafi, sugerează, într-un interviu difuzat ieri dimineaţă de canalul de ştiri francez LCI, că ar putea lua legătura cu liderul reţelei al-Qaida, Osama bin Laden, pentru a lansa represalii. Întrebat dacă intenţionează să adopte represalii împotriva Franţei, pe care o acuză, alături de celelalte ţări occidentale, că organizează un complot împotriva ţării sale, pentru a prelua controlul asupra petrolului, liderul libian a răspuns laconic ”vom vedea”, declarându-se încrezător în ”viitoare vizite în Europa, odată ce totul se va termina”. În acest interviu, Gaddafi afirmă că ar putea lua legătura cu cel pe care îl consideră inamicul comun al Libiei şi occidentalilor, Osama bin Laden, pentru a se răzbuna. El a explicat de la începutul revoltei că aceasta este organizată de al-Qaida. În acest interviu, el a declarat acest lucru de mai multe ori, după care a ameninţat că ar putea să schimbe strategia şi să se alieze cu mişcarea teroristă.
Forţele lui Muammar Gaddafi au accentuat, marţi, presiunea asupra rebelilor, bombardând din aer şi de la sol poziţiile din estul Libiei şi luptându-se cu insurgenţii în vest. Un avion de vânătoare a efectuat un raid, ieri, la aproximativ un kilometru de rafinăria din oraşul libian Ras Lanuf, controlat de insurgenţi, unde lupte violente erau în desfăşurare. Avionul a zburat la altitudine mică, înainte de a deschide focul între rafinărie şi coasta mediterană. Deocamdată nu s-a putut stabili dacă raidul s-a soldat cu victime sau pagube. Anterior a avut loc o serie de explozii importante iar flăcări imense puteau fi văzute deasupra rafinăriei As-Sidra. Potrivit unui martor care lucra la o altă instalaţie petrolieră din regiune, un oleoduct a fost atins.
Un avion civil aparţinând liderului libian a survolat, ieri, în jurul prânzului, spaţiul aerian al Greciei, în drum spre Egipt, au declarat surse din Ministerul grec al Apărării. Avionul venea din Libia şi se îndrepta spre Cairo, a precizat o sursă aeroportuară elenă. Conform unei alte surse a aviaţiei elene, avionul de afaceri, un Falcon 900 al companiei Libyan Airlines, nu avea la bord nicio personalitate. Potrivit unui oficial din cadrul Ministerului de Externe al Greciei, nu se ştie dacă avionul chiar îi aparţine lui Gaddafi.
Muammar Gaddafi, care încearcă de trei săptămâni să pună capăt rebeliunii în ţara sa, a avertizat UE împotriva oricărei atingeri aduse Libiei, informează agenţia oficială Jana, citând o convorbire telefonică susţinută marţi de acesta cu premierul grec, Georges Papandreou. Gaddafi l-a avertizat pe şeful Guvernului grec că ”orice atingere la securitatea şi stabilitatea Libiei va avea în mod obligatoriu repercusiuni asupra securităţii în Africa de Nord, regiunea Mării Mediterane şi Europa”. ”Grecia este o ţară prietenă Libiei şi poate transmite acest sfat ţărilor din UE”, a adăugat el. Acest apel precede o reuniune a guvernelor occidentale, care urmează să se consulte în zilele de 10 şi 11 martie, la Bruxelles, în cadrul NATO şi al UE, asupra poziţiei pe care trebuie să o adopte faţă de criza din Libia, încercând să faciliteze îndepărtarea lui Muammar Gaddafi, fără să încalce legislaţia internaţională şi fără să destabilizeze regiunea. Parlamentul European a cerut, ieri, UE să recunoască noul Consiliu Naţional de Tranziţie (CNT) format de opoziţia libiană şi să susţină instaurarea unei zone de interdicţie aeriană, însă Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe a refuzat această solicitare, cu două zile înaintea unui summit al liderilor UE la Bruxelles. CNT este condus de fostul ministru libian al Justiţiei, Mustafa Abdel Jalil. Spre deosebire de Tunisia şi Egipt, Libia nu dispune de instituţii clare, nici de societate civilă, partide politice şi presă independentă. Această absenţă face dificilă identificarea viitorilor lideri.
NATO a convenit asupra a trei principii care ar trebui întrunite pentru ca Alianţa să ia în considerare o acţiune militară împotriva Libiei, o necesitate demonstrată pentru intervenţia NATO, o bază legală clară şi susţinere fermă în regiune, au declarat, ieri, diplomaţii de la Bruxelles. Miniştrii Apărării din NATO vor dezbate care va fi reacţia lor la situaţia din Libia, astăzi. NATO le-a ordonat deja comandaţilor să prezinte planuri pentru posibile operaţiuni.