Gaddafi ar fi fugit din Libia cu aur şi bani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gaddafi ar fi fugit din Libia cu aur şi bani

Externe 08 Septembrie 2011 / 00:00 596 accesări

Muammar Gaddafi ar fi fugit din Libia, în noaptea de marţi spre miercuri, cu un convoi din care ar face parte inclusiv camioane pline cu aur şi bani şi s-ar îndrepta spre Burkina Faso, care i-ar fi oferit azil în cadrul unui acord încheiat cu Africa de Sud, relatează ”Daily Mail”. Convoiul, format din susţinători ai colonelului, inclusiv şeful serviciilor sale de securitate, Mansour Dhao şi luptători tribali, ar fi traversat deşertul către Niger, ajungând, marţi seara, în capitala Niamey. Oficiali din cadrul serviciilor de informaţii sugerează un acord extraordinar încheiat între Africa de Sud şi Franţa, care acţionează în numele NATO, pentru a preveni vărsări de sânge ulterioare prin permisiunea acordată lui Gaddafi şi familiei sale de a părăsi ţara. Noii lideri din cadrul Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) nu au confirmat acest acord ce i-ar permite dictatorului să petreacă cel mult 72 de ore în tranzit către Niger. Gaddafi ar fi însoţit de fiul său Seif al-Islam. Oficialii rebeli au confirmat independent că un convoi de zece vehicule care transportau aur, euro şi dolari a trecut în Niger, marţi, cu ajutorul luptătorilor tribali. Gaddafi şi fiul lui ar rămâne o vreme în capitala statului Burkina Faso, Ouagadougou, dar aceasta nu ar fi destinaţia lor finală. ”Fostul lider libian şi fiul acestuia Seif al-Islam continuă să se afle în Libia şi ambii au un foarte bun moral”, a declarat, ieri, Mishan al Joubouri, patronul postului de televiziune Arrai, singurul aflat în contact cu colonelul libian. Arrai a difuzat mai multe înregistrări sonore ale ex-liderului libian, după căderea capitalei libiene în mâinile insurecţiei, în urmă cu peste zece zile. În legătură cu soarta lui Gaddafi persistă însă incertitudinea.

NEGOCIEREA DATORIILOR Libia îl invită pe premierul bulgar, Boiko Borisov, să renegocieze datoria Libiei faţă de Sofia, a anunţat noul ambasador libian, Issa Omar Ashur. În primul său interviu acordat unui post bulgar de televiziune, bTV, Ashur a spus că negocierile privind datoria pot începe imediat. De asemenea, el a invitat medicii bulgari închişi timp de opt ani în Libia să îl viziteze pe el, pentru a discuta despre orice subiect. ”Poporul libian nu are nicio vină în privinţa procesului cetăţenilor bulgari. Şi noi am fost oprimaţi de regim”, a explicat el. Ashur a fost ambasador în Somalia, înainte de a ajunge la Sofia. Premierul bulgar a anunţat că ţara sa va cere despăgubiri Libiei, pentru asistentele bulgare care au stat ani de zile în închisorile libiene, acuzate că au infectat deliberat cu HIV mai mulţi copii. Borisov nu a precizat suma cerută.

Taguri articol


12