Fiul liderului libian Muammar Gaddafi, Saif al-Islam, a declarat că tatăl său este dispus să organizeze alegeri libere în trei luni, după care, dacă va pierde, se va retrage de la putere. Într-un interviu pentru ”Corriere della Sera”, al-Islam a precizat că Libia va primi observatori din UE, Uniunea Africană, ONU, chiar şi NATO, pentru a monitoriza scrutinul. ”Majoritatea libienilor sunt încă alături de tatăl meu şi văd rebelii drept fanatici islamişti, terorişti instigaţi din afară, mercenari la ordinele lui Sarkozy”, a dat asigurări Saif al-Islam. El a dat asigurări că regimul de la Tripoli ar accepta o eventuală înfrângere în alegeri, deşi nu crede că aceasta este posibil: ”În caz că pierdem, evident că vom părăsi Guvernul. Vom respecta regulile. Nu m-aş opune nici dacă ar fi ales democratic în funcţia de premier intelectualul francezo-israelian Bernard-Henry Levy. Însă Gaddafi nu ar pleca în nicio situaţie în exil. Aceasta este ţara noastră. Tatăl meu nu va pleca niciodată din Libia. Aici s-a născut şi aici intenţionează să moară şi să fie îngropat, alături de cei dragi lui”.
Şase explozii au fost auzite în centrul capitalei libiene, Tripoli, în apropiere de baza fortificată Baba al-Aziziya, a colonelului Muammar Gaddafi. Ieri dimineaţă se ridica fum din zonă. Baza a fost vizată de mai multe raiduri NATO, în ultimele luni. În martie, Alianţa a impus o zonă de excludere aeriană în Libia, pentru a apăra populaţia civilă de forţele lui Gaddafi. Guvernul libian nu a comentat exploziile din noaptea de miercuri spre joi iar NATO nu a confirmat raidurile.
Preşedintele SUA nu are nevoie de aprobarea Congresului pentru ca forţele americane să continue misiunea NATO din Libia, a anunţat Casa Albă. Într-un document de 32 de pagini, preşedinţia a explicat că Barack Obama are deja autoritatea legală de a le ordona forţelor sale să intre în Libia. O lege din perioada războiului din Vietnam afirmă că Legislativul trebuie să autorizeze participarea la ostilităţi care durează peste 60 de zile. În aceste condiţii, congresmenii l-au acuzat pe Obama că încalcă această lege, întrucât termenul de două luni a expirat pe 20 mai. Casa Albă afirmă că forţele SUA implicate în campania NATO oferă numai un rol de susţinere, ceea ce nu corespunde definiţiei de ostilităţi stabilită printr-o lege din 1973, care limitează capacitatea preşedintelui privind conflictele militare. În baza Constituţiei americane, dreptul de a declara război revine Congresului. Duminică se împlinesc 90 de zile de când SUA s-au alăturat misiunii NATO din Libia.