Dictatorul libian este din ce în ce mai paranoic şi, de teamă să nu fie ucis în bombardamentele NATO, se ascunde în spitalele libiene şi schimbă tot timpul locul, potrivit unor surse diplomatice. NATO neagă, oficial, că bombardamentele sale vizează uciderea colonelului Gaddafi, dar cel puţin un atac a fost lansat asupra unei case în care se credea că este prezent liderul libian. Diplomaţii spun că riscul real de a fi ucis are un impact psihologic asupra colonelului, ai cărui apropiaţi au semnalat pentru prima dată, săptămâna aceasta, că s-ar putea pregăti să renunţe la putere. Campania NATO din Libia, tot mai intensă în ultimele zile, va fi discutată de premierul britanic, David Cameron şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, la summit-ul G8 de la Deauville, în Franţa.
Preşedintele SUA, Barack Obama, i-a cerut omologului său rus, Dmitri Medvedev, să îl convingă pe liderul libian că, dacă doreşte să rămână în viaţă, trebuie să părăsească Libia, anunţă un oficial rus care a participat la întrevedere. Anterior, Rusia a comunicat că a fost abordată de ţările occidentale şi de Libia pentru a juca rol de intermediar în conflictul libian, Moscova precizând că, dacă se va concretiza, demersul ar fi o evoluţie majoră în această criză. La rândul său, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu premierul Libiei, Al-Baghdadi al-Mahmudi, care a făcut un demers similar pentru a se ajunge la o încetare a focului. Guvernul libian a cerut ONU şi Uniunii Africane să fixeze un termen clar pentru încetarea ostilităţilor.