Gaddafi şi-a îngropat un fiu şi trei nepoţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gaddafi şi-a îngropat un fiu şi trei nepoţi

Externe 03 Mai 2011 / 00:00 635 accesări

Funeraliile unuia dintre fiii lui Muammar Gaddafi şi ale celor trei nepoţi ai acestuia, ucişi sâmbătă, într-un atac aerian al NATO la Tripoli, au avut loc ieri, a anunţat televiziunea libiană. ”Fiul liderului libian, Saif al-Arab, de 29 de ani, nepotul său Saif, de 2 ani, fiul lui Mohammad Gaddafi, nepoata sa Carthage, de 2 ani, fiica lui Hanibal şi o altă nepoată, Mastura, de patru luni, fiica lui Aisha Gaddafi, precum şi prieteni şi vecini, toţi ucişi în agresiunea coaliţiei cruciate împotriva casei Ghidului (Gaddafi) într-un cartier din Tripoli, vor fi înmormântaţi după rugăciunea de la prânz, în cimitirul Martirilor Al-Hani, la Tripoli”, afirma, ieri dimineaţă, un comunicat afişat pe ecran. În noaptea de sâmbătă spre duminică, Moussa Ibrahim, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunţat că locuinţa lui Saif al-Arab Gaddafi, unul dintre cei şase fii ai colonelului Gaddafi, a fost atacată cu mijloace puternice, care l-au ucis pe tânăr şi pe cei trei nepoţi ai liderului libian. El a denunţat o operaţiune vizând asasinarea directă a liderului acestei ţări, adăugând că Gaddafi şi soţia sa erau în casă dar nu au fost răniţi.

NATO a confirmat, duminică, atacurile din sectorul Bab al-Aziziya din Tripoli, însă nu şi moartea celui mai mic fiu al liderului libian. NATO a dat asigurări că nu a vizat anumite persoane în atacurile sale. ”Regretăm orice pierderi umane, în special pe cele de civili inocenţi”, a declarat comandantul canadian al operaţiunilor NATO din Libia, locotenent-generalul Charles Bouchard, care a precizat că atacurile de sâmbătă seara fac parte dintr-o strategie coerentă a NATO de a perturba şi distruge capacităţile lui Gaddafi de a pregăti şi desfăşura atacuri asupra civililor.

Autorităţile italiene au condamnat actele de vandalism vizând reprezentanţa sa diplomatică la Tripoli, atacată de mulţime. Clădiri ale ONU şi ale unor misiuni străine au fost vizate de mulţimea furioasă, după ce fiul cel mic al lui Muammar Gaddafi şi-a pierdut viaţa în raidurile NATO. Marea Britanie a anunţat că verifică informaţiile potrivit cărora reşedinţa ambasadorului său au fost distrusă. Londra nu are, în prezent, niciun diplomat la Tripoli. La rândul său, ONU a anunţat că îşi retrage angajaţii străini de la Tripoli, după ce mulţimea a atacat birourile organizaţiei. Proteste ar fi avut loc şi în faţa misiunii SUA, dar nu este clar dacă aceasta a fost avariată. Italia s-a alăturat recent misiunii NATO din Libia, după ce în februarie a suspendat tratatul de prietenie cu ţara din nordul Africii. Liderul libian a avertizat sâmbătă că nu poate împiedica un război cu Italia, în condiţiile în care libienii îl vor. Libia a fost colonie italiană din 1911 până în 1941.

Taguri articol


12