Premierul Guvernului Gaddafi, Al Baghdadi Ali al-Mahmoudi, a anunţat vineri că se alătură Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT). Rebelii controlează, în prezent, o mare parte din ţară şi din capitala Tripoli însă mai multe oraşe sunt încă în mâinile forţelor loiale lui Gaddafi. Joi, insurgenţii au prelungit ultimatumul dat susţinătorilor lui Gaddafi până în 10 septembrie. Muammar Gaddafi şi-a anunţat, joi seară, intenţia de a lansa ”o gherilă pentru a lupta împotriva rebelilor şi a-i vâna pe colonizatori”, într-un mesaj sonor, al doilea în câteva ore, difuzat de canalul de televiziune Arrai. El a acuzat ţările participante la operaţiunile militare ale NATO în Libia că vor să colonizeze Libia şi să pună mâna pe resursele ei de petrol şi apă. Într-un precedent mesaj difuzat de aceeaşi televiziune cu sediul la Damasc, Gaddafi a afirmat că nu se va preda şi s-a declarat gata pentru o lungă bătălie contra rebelilor şi NATO, ”chiar dacă ţara arde”. Aceste înregistrări au avut loc la data aniversării loviturii de stat ce l-a adus pe Gaddafi la putere, la 1 septembrie 1969.
DISPONIBILITATE ROMÂNEASCĂ Preşedintele Băsescu a participat, joi, la Paris, la Conferinţa Internaţională pentru sprijinirea noii Libii, unde România şi-a exprimat disponibilitatea de a împărtăşi din propria experienţă de democratizare, precum şi dorinţa de a participa la reconstrucţia economică şi democratică a Libiei. Conferinţa a fost convocată de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, pentru a oferi posibilitatea noilor autorităţi libiene de a-şi prezenta nevoile şi aşteptările în faţa comunităţii internaţionale. Potrivit Preşedinţiei, România îşi exprimă susţinerea fermă faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Libiei şi pentru eforturile poporului libian şi ale CNT de transformare democratică a ţării. Participanţii la reuniunea de la Paris au decis să deblocheze activele îngheţate atunci când Gaddafi se afla încă la putere, pentru a-i ajuta pe rebelii libieni. ”Este vorba despre circa 15 miliarde de dolari, active libiene din ţările noastre, care vor fi deblocate imediat”, a declarat Sarkozy. Anterior, UE a anunţat că a ridicat sancţiunile vizând 28 de entităţi, printre care companii petroliere şi autorităţi portuare, pentru a ajuta CNT să refacă economia ţării. Decizia a intrat în vigoare vineri. Marea Britanie, SUA şi Franţa au deblocat peste cinci miliarde de dolari, săptămâna aceasta, iar alte ţări iau măsuri similare. Pe plan diplomatic, Rusia s-a alăturat statelor care au recunoscut CNT ca singurul guvern legitim al Libiei. Ministrul finlandez de Externe, Erkki Tuomioja, a declarat că UE probabil va trimite o misiune pentru formarea poliţiei în Libia. Ministrul a subliniat că membrii CNT nu vor trupe străine.
ALEGERI GENERALE O adunare constituantă va fi aleasă în următoarele opt luni, iar alegeri prezidenţiale şi legislative vor fi organizate în cel mult 20 de luni în Libia, a anunţat, vineri, reprezentantul în Marea Britanie al CNT, Guma al-Gamaty. În opinia acestuia, procesul de tranziţie a început deja, cu toate că în ţară continuă confruntările între rebeli şi forţele loiale lui Gaddafi, aflat pe fugă.