“Libia, susţinută de Italia, cere UE cel puţin cinci miliarde de euro pe an, pentru a stopa imigraţia clandestină şi a evita o Europă neagră”, a declarat, luni, liderul libian, Muammar Gadhafi, în timpul unei ceremonii la Roma, alături de Silvio Berlusconi. Şeful Guvernului italian nu a comentat această solicitare de ajutor din partea libienilor, nici afirmaţia colonelului Gadhafi, potrivit căreia Libia va fi apărată de Italia în faţa instanţelor europene. “A răspunde la cererea libiană este în interesul Europei, care, în caz contrar, mâine, prin venirea a milioane de imigranţi, ar putea deveni Africa”, a afirmat colonelul Gadhafi, care a venit la Roma pentru o ceremonie ocazionată de împlinirea a doi ani de la semnarea tratatului de prietenie Italia - Libia, menit să pună capăt disputelor coloniale.
Tratatul italiano-libian prevede trimiterea înapoi în Libia a imigranţilor clandestini ce încearcă să ajungă pe coastele italiene. El prevede şi o serie de investiţii italiene, ca despăgubiri de pe urma colonizării, în valoare de cinci miliarde de dolari, în special pentru 1.700 de kilometri de autostradă pe litoralul libian. Potrivit lui Berlusconi, “datorită tratatului bilateral şi respingerii imigranţilor, Italia contribuie la combaterea traficului cu imigranţi din Africa spre Europa, controlat de organizaţiile criminale”. El nu a răspuns însă organizaţiilor de apărare a drepturilor omului, care îşi exprimă cu regularitate preocuparea privind soarta imigranţilor trimişi în Libia. “Este un avantaj pentru toţi că relaţiile dintre Italia şi Libia s-au schimbat. Cine nu înţelege acest lucru aparţine trecutului şi este prizonierul unor idei depăşite”, a apreciat Berlusconi. La rândul său, colonelul Gadhafi i-a invitat pe libienii cu resurse să investească în Italia. “Există şi o imigraţie dorită. Există libieni care au bani şi îi încurajez să vină în Italia pentru a investi”, a spus el.
Potrivit lui Muammar Gadhafi, Berlusconi a fost emoţionat la inaugurarea luni a unei expoziţii fotografice privind istoria relaţiilor între Libia şi fosta putere colonială italiană. “Berlusconi a plâns în faţa fotografiilor privind dramele trăite de poporul libian, dar important este ca ele să nu se mai repete”, a declarat colonelul Gadhafi, într-un discurs ce a durat 40 de minute.