23 Noiembrie 2024, 11:00
Mihai Găinuşă a avut ghinionul să rămână cu contul gol, după ce a folosit un bancomat dintr-un aeroport din Bulgaria. Realizatorul de radio a povestit, ieri, cum a rămas fără bani, după ce i-a fost clonat cardul în Bulgaria.
„M-am dus eu în străinătate şi am zis să scot nişte bani şi am făcut prostia să scot de la un bancomat de la aeroport. Pe urmă, am observat că nu mai folosea la nimic cardul. Puteam doar să-l folosesc la deschis uşile, pentru că nu mai avea nimic pe el. Iau desfăşurătorul şi văd: 400 de euro - Kuala Lumpur, 400 de euro - Kuala Lumpur... o listă întreagă. Numai câte 400 de euro scoteau“, a explicat Mihai Găinuşă. El s-a lăsat păgubaş şi nu a făcut denunţ la autorităţi nici în Bulgaria şi nici în România.