Studenţii anului al III-lea ai Facultăţii de Arte, Specializarea Artele Spectacolului-Actorie din cadrul Universităţii „Ovidius”, ies în faţa publicului iubitor de teatru înainte de a urca pe scena profesionistă, cu spectacolul „Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu. Evenimentul are loc astăzi, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universităţii „Ovidius”. Celebra comedie reprezintă darul pe care absolvenţii îl fac tuturor celor care au crezut şi cred în ei: conducerii universităţii constănţene, cadrelor didactice, colegilor mai mici, părinţilor, prietenilor şi tuturor pasionaţilor de teatru.
În distribuţia savuroasei comedii, publicul îi va vedea pe talentaţii actori: Ana Maria Ştefan - Aneta Duduleanu, Cătălina Popescu - Wanda Serafim, Arina Cojocaru - Margareta Aldea, Cosmina Soare - Lena, Ioana Chelmuş - Zoia, Dana Cojan - Fräulein, Ionuţ Buruiană - Mircea Aldea, Marian Avramescu - Georges Duduleanu, Ionuţ Alexandru - Ianache Duduleanu. Acestora li se alătură asist. univ. Mirabela Moroşanu, care va interpreta rolurile Zamfira şi Collete Duduleanu.
Regia şi scenografia spectacolului sunt semnate de lect. univ. dr. Daniela Vitcu-Hanţiu.