Gala de Operă din Constanţa, în ajun de turneu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gala de Operă din Constanţa, în ajun de turneu

Cultură 05 Februarie 2007 / 00:00 764 accesări

Gala de Operă a Teatrului Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” a debutat vineri seara, spectacolul structurîndu-se pe cele trei planuri clasice, cel al orchestrei fiind cadrul care a îngemănat, cu profesionalism, secvenţele solistice. Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet a susţinut - condusă cu deosebită delicateţe de maestrul dirijor Radu Ciorei - cincisprezece bucăţi celebre semnate Rossini, Mozart, Verdi, Mascagni, Bizet, Donizetti, Puccini şi Borodin. Al treilea nivel al spectacolului s-a concretizat în prezenţa soliştilor, care au creat un spectacol sonor mirabil. Vocile soliştilor au reuşit, spre desfătarea publicului spectator, să se slujească de cele cîteva neîmpliniri tehnice, să le speculeze şi să dea astfel strălucire actului artistic. Una dintre ele este Carmen Gurban, solista Operei din Cluj, o prietenă apropiată a instituţiei constănţene, o voce deosebită şi o prezenţă scenică asemenea.

Mircea Tegzeşiu, consilierul artistic al Teatrului Naţional de Operă şi Balet, este de părere că “a fost o Gală reuşită care a plăcut, cu siguranţă, publicului spectator”. Gala, ca ecou evenimenţial, a fost un succes. Actul artistic nu părea - cum se întîmplă de obicei la astfel de manifestări - a fi unul inhibat de propria-i prestanţă. Mai mult, din perspectiva apropiatei plecări a Operei constănţene în Olanda, într-un turneu, această Gală apare ca o necesitate. Aplauze!

Taguri articol


12