Toamna culturală începe, la malul mării, ca în fiecare an, cu Gala Tânărului Actor HOP de la Mangalia. Mult aşteptatul eveniment, ajuns, deja, la cea de-a XIV-a ediţie, se va desfăşura în perioada 31 august - 3 septembrie, la Casa de Cultură din localitate. Gala HOP 2011 este organizată de UNITER, Primăria Municipiului Mangalia, ITI - Institutul Internaţional de Teatru, Secţia Română, acest proiect cultural fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional. De asemenea, parteneri sunt Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, iar coproducător este Societatea Română de Televiziune - TVR Cultural. Manifestarea are loc cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Mangalia. Evenimentul se va desfăşura, şi anul acesta, sub semnul alterităţii.
PROGRAM Gala HOP se deschide pe 31 august, în sala de spectacole a Casei de Cultură, unde, între orele 10.00 şi 11.30, este programat un atelier cu tema „Alteritate”, susţinut de Florin Fieroiu. Deschiderea oficială a Galei are loc de la 17.30, pe scenă putând fi urmăriţi, în concurs - secţiunea individual: Andreea Maria Şovan, Claudia Suliman, Adriana Raluca Bordeanu, Diana Croitoru şi Andreea Moustache. De la ora 21.00 este programată secţiunea grup/ spectacole a concursului: „Fetele grase câştigă întotdeauna” de Madeline George, în regia Danei Voicu, cu participarea Laviniei Pop-Coman, Alexandrei Crăciun, Alexandrei-Elena Gogan şi a Elizei Păuna.
Prima zi a lunii septembrie aduce din nou în sala Casei de Cultură din Mangalia, între orele 10.00 şi 11.30, atelierul cu tema „Alteritate”. În concurs - secţiunea individual -, vor intra, de la ora 17.30: Roxana Gîrleanu, Ştefania Dumitru, Raisa Ştiopoane, Alexandru Petrila şi Ioana Zărnescu. De la ora 21.00, în cadrul secţiunii grup/ spectacole a concursului, va fi prezentată piesa „Repetiţia”, un colaj de texte după Eugène Ionesco şi Matei Vişniec, coordonator artistic fiind Geni Maxim. Participă: Maria Salcă, Adriana Ştefănache şi Anca Eugenia Ţecu.
Gala HOP continuă, pe 2 septembrie, cu atelierul „Alteritate”, programat între orele 10.00 şi 11.30, iar de la ora 17.30, se va desfăşura secţiunea individual a concursului: Anca Maria Ghiţă, Bianca Ioan, Ovidiu Mihai Emil Uşvat, Alexandra Odoroagă, Andrei-George Gherghe. De la ora 21.00, va fi prezentată în concurs - secţiunea grup/ spectacole - piesa „Hamlet... Eu sunt?” după „I am Hamlet” de Richard James. Participă Radu Homiceanu şi Radu Horghidan.
Pe 3 septembrie, în ultima zi a manifestării, la secţiunea individual vor evolua, de la ora 17.00: Gina Nica Pitulea, Claudia Cristina Jassmine Glodeanu, Răzvan Epure, Smaranda Găbudeanu şi Simona Elena Năstase. La secţiunea grup/ spectacole, va fi prezentat „The H(eden) Garden”, pe un scenariu de Alexandra Pâzgu după „Livada de vişini” de A.P. Cehov, în regia Medeei Iancu. Participă: Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mǎdǎlina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana Livia Predescu.
Pe scena Casei de Cultură din Mangalia va fi prezentat, de la ora 19.30, un spectacol invitat în afara concursului, „Cerere în căsătorie” de A.P.Cehov, în regia lui Mircea Cornişteanu şi având scenografia semnată de Bogdan Spătaru. Din distribuţie fac parte: Cerasela Iosifescu, Silviu Biriş şi Ion Arcudeanu.
PREMII Momentul culminant al galei îl constituie festivitatea de decernare a premiilor, care va începe la ora 20.30. Astfel, se vor decerna: Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP - Premiul „Ştefan Iordache”, Premiul pentru cel mai bun actor, Premiul pentru cea mai bună actriţă (Secţiunea Individual), Premiul pentru cel mai bun spectacol (Secţiunea grup), Premiul special al juriului „Sică Alexandrescu”. Se vor mai acorda: Premiul „Timică”, oferit de Asociaţia Master Class şi Premiul Yorick (cel care „era o tolbă nesecată de ghiduşii şi neţărmurită-nchipuire”- Hamlet), atribuit unui actor/unei actriţe sau unei trupe de teatru pentru „a fi sau a nu fi altfel pe scenă”.
JURIU Din juriul galei fac parte: regizorul Radu Afrim, criticul Sorin Crişan, coregraful Florin Fieroiu, actorul Marius Manole şi actriţa Virginia Mirea.