Gala „Hop” îşi desemnează câştigătorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gala „Hop” îşi desemnează câştigătorii

Cultură 04 Septembrie 2010 / 00:00 423 accesări

Gongul final al celei de-a XIII-a ediţii a Galei Tânărului Actor „Hop” se va auzi, în această sâmbătă, la Casa de Cultură din Mangalia. Însă, până la ora 20.30, când este programată festivitatea de premiere, concursul continuă cu probele susţinute de ultimii şase concurenţi, la secţiunea Individual. Imediat după competiţie, de la ora 19.30, emoţiile vor fi diminuate de concertul pe care invitaţii Galei Hop 2010, Ada Milea, Bogdan Burlăcianu şi Sorin Romanescu, îl vor susţine pentru publicul şi concurenţii aflaţi în sala Casei de Cultură Mangalia.

Tinere talente. Anul acesta, pe scena Galei „Hop” au fost selectaţi, la secţiunea Individual, 24 de tineri absolvenţi ai unei facultăţi de profil, iar la secţiunea Grup s-au confruntat cinci trupe. Talentul concurenţilor, dar şi calitatea textelor sunt atuurile acestei ediţii a galei, eveniment ce constituie o rampă de lansare pentru tinerii actori, care pot fi remarcaţi de directorii de teatre prezenţi la eveniment.

Premii. Cele mai râvnite distincţii ale festivalului sunt: Premiul „Ştefan Iordache” pentru cel mai bun actor, câştigat, anul trecut, de artistul constănţean Marian Adochiţei, Premiul pentru cea mai bună actriţă, la secţiunea Individual şi Premiul pentru cel mai bun spectacol, la secţiunea Grup. La fel de importante sunt şi premiul special al juriului - Premiul „Sică Alexandrescu”, acordat începând cu ediţia a V-a - şi Premiul „Maria Filotti”, acordat de Prinţul Şerban Cantacuzino. Printre favoriţii premiului „Ştefan Iordache” se află fiul Maiei Morgenstern, Tudor Aaron Istodor, care, joi seară, s-a prezentat în concurs cu „Paharul”, după Eric Bogosian.

Juriu. Anul acesta, juriul galei de la Mangalia este alcătuit din: coregraful Florin Fieroiu, actorii Virginia Mirea şi Marius Manole, criticul Sorin Crişan şi regizorul Felix Alexa.

Gala Tânărului Actor „Hop” este organizată de UNITER, Primăria Municipiului Mangalia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia Fantasio, cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Mangalia. Co-producătorul Galei „Hop” este Societatea Română de Televiziune - TVR Cultural, proiectul cultural fiind finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.



12