Sâmbătă, de la ora 22.00, la Pavilionul Expoziţional din Constanţa va avea loc a doua gală Local Kombat din această vară. Programul cuprinde nouă meciuri, dintre care două internaţionale. Vor fi cinci super-fighturi şi o piramidă de patru sportivi (trei meciuri, plus unul de rezervă). Iată programul galei, în ordinea meciurilor: Ion Pascu - Alex Almaghe (meci de rezervă pentru piramidă); Viorel Butnaru - Bogdan Stoica (prima semifinală); Andrei Vlaşin - Sebastian Horeica (a doua semifinală); Valentin Şule - Mihăiţă Golescu (categoria +96 kg); Claudiu Bădoi - Darren Till (Anglia) (categoria 75 kg); Marian Albişor - Marian Iordan (categoria +96 kg); Vasile Popovici - Benjamin Adegbuye (categoria +96 kg); Andrei Stoica - Alex Foreman (Anglia) (categoria +96 kg); finala piramidei. În meciul vedetă se vor întâlni doi coloşi, Vasile Popovici şi Benjamin Adegbuye, ultimul, în ciuda numelui, fiind român! Cei doi cântăresc împreună aproape 300 kg şi măsoară, fiecare, peste 2 m înălţime.