Colegiul Medicilor din România (CMR) va organiza, la începutul lunii iunie, ediţia a III-a a Galei Medica, ediţie care vine cu o nouă categorie - “Medicul implicat”. Participanţii se vor implica activ la viaţa şi problemele societăţii, evenimentul găzduind lansarea oficială a campaniei de conştientizare - “Respectă-ţi medicul!”. “Ne-am gândit mult, în contextul actual, dacă ar mai trebui să organizăm Gala Medica. Mulţi ar spune că nu este cel mai bun moment pentru astfel de evenimente. Dimpotrivă, este exact momentul în care trebuie să fim uniţi şi să ne premiem valorile autentice. Ca o noutate, am creat categoria “Medicul implicat”, pentru că dorim să îi facem cunoscuţi pe acei medici anonimi care stau lângă pacienţii lor în condiţii extrem de grele şi, care, în noile situaţii s-au oferit să facă voluntariat pentru a-şi ajuta pacienţii. Îi invităm nu doar pe ei să se înscrie, dar şi pe colegii lor şi pe pacienţii lor să ne semnaleze astfel de cazuri”, a declarat preşedintele CMR, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Înscrierile vor avea loc în perioada 12 aprilie – 10 mai 2011. Printre categoriile participante la concurs precizăm: cel mai bun comunicator medic, medicul implicat, jurnalism de sănătate (presă scrisă, audio-video, online), cea mai activă asociaţie studenţească din universităţile de medicină, cel mai bun produs de finanţare pentru medici, premiul publicului. “După terminarea perioadei de înscriere, juriul, format din reprezentanţi ai CMR, va face trei nominalizări, care vor fi postate pe site-ul gala.medicalnet.ro pentru ca publicul vizitator să-şi poată exprima opţinile prin vot. Persoana sau proiectul care va culege cele mai multe voturi va primi premiul special al publicului”, se arată într-un comunicat al CMR.