Înscrierile în competiţia Galei Societăţii Civile, proiectul care promovează şi premiază activitatea sectorului non-profit, au început ieri şi se vor încheia pe 22 martie 2010. Toţi cei interesaţi pot accesa pe site-ul www.galasocietatiicivile.ro, unde se şi pot înscrie. După înscrierea proiectelor în competiţie, acestea vor fi evaluate de către un juriu de excepţie format din: cercetători, specialişti în implementarea şi evaluarea proiectelor, jurnalişti, lideri şi formatori de opinie. Gala Societăţii Civile, un proiect Millenium Communications, este prima competiţie din România care premiază şi promovează cele mai bune proiecte derulate de organizaţiile neguvernamentale. În competiţie se pot înscrie asociaţii sau fundaţii, grupuri de iniţiativă şi persoane fizice din România. Sunt eligibile proiectele care s-au finalizat până pe 15 ianuarie 2010, care au fost iniţiate în anul 2008 sau 2009, care au rezultate cuantificabile şi demonstrabile. „Gala Societăţii Civile este un proiect care a ajuns la cea de-a opta ediţie, iar această continuitate înseamnă că proiectul răspunde unor nevoi reale pe care le are sectorul neguvernamental şi că acţiunile noastre de până acum şi-au atins scopul. Gala Societăţii Civile trăieşte şi e mai pregătită ca oricând să găsească „Binele”, să-l aplaude şi să-l arate şi celorlalţi. Toate astea în speranţa că, o dată aduse în prim-plan, faptele bune inspiră alte fapte bune şi că, astfel, vom reuşi să creăm un mecanism capabil să se autosusţină. Pentru că acesta este scopul final al Galei Societăţii Civile. Şi proiectul va continua să trăiască până când acest ţel va fi atins.” spune Andrei Bortun, iniţiatorul Galei Societăţii Civile, Director general Millenium Communications. Competiţia este structurată în patru categorii şi opt secţiuni: Educaţie şi cercetare, Artă şi cultură, Apărarea drepturilor individuale/colective, Comportament civic şi participare publică, Sănătate, Servicii sociale pentru categorii defavorizate, Protecţia mediului şi Dezvoltare economică şi socială.