„Galacticii”, tot mai aproape de Supercupa Spaniei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

„Galacticii”, tot mai aproape de Supercupa Spaniei

Sport 14 August 2017 / 17:14 561 accesări
Cristiano Ronaldo l-a împins pe arbitru după ce a fost eliminat

Cristiano Ronaldo l-a împins pe arbitru după ce a fost eliminat

Prima manşă a Supercupei Spaniei la fotbal, desfăşurată duminică seară, la Barcelona, pe stadionul „Camp Nou”, între FC Barcelona şi Real Madrid, s-a încheiat cu victoria „galacticilor”, cu scorul de 3-1 (Pique 50-autogol, Cr. Ronaldo 80. Asensio 90 / Messi 77-pen.). În urma acestei victorii, Real are acum prima şansă în lupta pentru obţinerea trofeului, mai ales că returul este programat miercuri, 16 august, la Madrid.

Au evoluat următoarele formaţii - FC Barcelona (antrenor: Ernesto Valverde): ter Stegen - Vidal, Pique, Umtiti, Jordi Alba - Rakitic (83 Pablo Alcacer), Busquets, Iniesta (68 Sergi Roberto) - Messi, L. Suarez, Deulofeu (59 D. Suarez); Real Madrid (antrenor: Zinedine Zidane): Keylor Navas - Carvajal, S. Ramos, Varane, Marcelo - Kroos, Casemiro, Kovacic (68 M. Asensio) - Isco - Benzema (58 Cr. Ronaldo), Bale (81 L. Vazquez). Cartonaşe galbene: Pique, Messi, Busquets / Casemiro, Bale, Carvajal, Keylor Navas, Cr. Ronaldo (2). Cartonaş roşu: Cristiano Ronaldo (minutul 82).

CR7 RISCĂ O SUPENDARE DE CEL PUŢIN PATRU ETAPE

Trimis în teren în minutul 58, Cristiano Ronaldo a înscris golul de 2-1, în minutul 80, după care şi-a scos tricoul, primind un cartonaş galben pentru gestul său. Vedeta Realului a văzut al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu în minutul 82, când arbitrul partidei, Ricardo De Burgos Bengoetxea, a considerat că atacantul portughez a simulat o cădere în careu. Nervos pentru faptul că a fost eliminat, CR7 l-a împins, nu foarte tare, pe central, care se afla cu spatele la jucător. Pentru acest gest, consemnat de arbiru în raportul său, Cristiano Ronaldo riscă o suspendare între patru şi 12 etape.



12