Recursul înaintat de Daniel Dediu, Dănuţ Maricel Mustaţă şi Grigore Dănilă împotriva arestării lor preventive a fost respins, ieri, de Curtea de Apel Constanţa pe motiv că este nefondat. Drept urmare, cei trei gălăţeni rămîn după gratii, în celula lor din penitenciarul Poarta Albă, unde vor sta, cel puţin, pentru următoarele 29 de zile. Potrivit anchetatorilor, cel care a apăsat pe trăgaci, anul trecut, în noaptea de 17 ianuarie, cu intenţia de a-l ucide pe omul de afaceri constănţean, Liviu Bamburic, a fost gălăţeanul Dănuţ Maricel Mustaţă, de 28 de ani. Victima tentativei de omor spune că ar fi încercat să ajungă la uşa de acces a blocului în care locuieşte, pentru a se adăposti de rafala de gloanţe. Nouă gloanţe l-au nimerit în plin pe omul de afaceri. Anchetatorii au stabilit că asasinatul a fost comandat de doi constănţeni, Dragoş Boştină şi Nicolae Purichia, parteneri de afaceri cu Bamburic, care au apelat la o grupare interlopă din Galaţi, căreia i-au cerut eliminarea omului de afaceri. Bamburic, managerul general al Clubului Two din Constanţa, susţine că s-a dorit eliminarea lui din cauza unor tranzacţii cu terenuri pe care le-a făcut în zona Corbu, lîngă Năvodari, cu intenţia de a înfiinţa o staţiune turistică pe malul Mării Negre. Anchetatorii au stabilit că, după ce l-au urmărit pe Bamburic mai multă vreme, pentru a-i cunoaşte obiceiurile, în noaptea de 17 ianuarie 2008, Mustaţă, însoţit de Dediu şi Grigore Dănilă, au trecut la atac. După tentativa de omor eşuată, Mustaţă a primit zece mii de euro şi i s-au şters nişte datorii, dar aceasta nu ar fi fost suma pentru care fusese tocmit asasinul, motiv pentru care între Boştină şi gălăţeni ar fi apărut unele neînţelegeri.