Mult-aşteptatele gale Grammy şi Oscar au anunţat nume grele în programul lor. Cântăreţul şi actorul american Justin Timberlake va cânta la gala de decernare a premiilor Grammy, ce va avea loc pe 10 februarie, la Los Angeles, alături de alte nume sonore din industria muzicală, precum Rihanna, Taylor Swift şi Elton John, au anunţat organizatorii. Câştigător a şase premii Grammy, Justin Timberlake va susţine acest concert cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea pe 19 martie a noului său material discografic, ”The 20/20 Experience”, care este primul album de studio al său din ultimii şapte ani.
La gala de decernare a premiilor Grammy, cele mai prestigioase recompense din industria muzicală americană, vor mai urca pe scenă Bentley, Miranda Lambert, The Black Keys, fun., The Lumineers, Mumford & Sons, Carrie Underwood şi Jack White. Cântăreţul britanic Elton John şi compatriotul său Ed Sheeran vor cânta pentru prima dată împreună, cu ocazia acestei gale, care îl va avea ca prezentator principal pe rapperul LL Cool J. Grupul pop-rock indie fun. este considerat marele favorit al galei, întrucât a fost nominalizat la şase premii, inclusiv la categoriile Cel mai bun album, pentru ”Some Nights” şi Cea mai bună înregistrare, pentru ”We Are Young”. Organizatorii vor aduce în cadrul galei Grammy din acest an un omagiu special muzicianului indian Ravi Shankar, o legendă a sitar-ului, decedat în decembrie 2012.
Gala Oscar va avea, anul acesta, un program muzical neaşteptat de bun. Adele va cânta piesa ”Skyfall”, fiind acum confirmată şi contribuţia actriţei, cântăreţei şi regizoarei Barbra Streisand, care va cânta pentru prima dată în ultimii 36 de ani. Deşi a fost prezentă de multe ori la gala de decernare a premiilor Oscar, celebra artistă americană a cântat o singură dată la această ceremonie. Barbra Streisand, în vârstă de 70 de ani, a câştigat două premii Oscar, unul pentru Cea mai bună actriţă, graţie rolului din filmul ”Funny Girl”, iar cel de-al doilea, pentru cel mai bun Cântec original, pentru ”Evergreen”, extras de pe coloana sonoră a filmului ”A Star Is Born / S-a născut o stea”, în care a jucat rolul principal. Cea de-a 85-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc la Teatrul Dolby, pe 24 februarie.