Galop de sănătate pentru rugbyştii constănţeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Rugby / Divizia Naţională - 2: RCJ Farul Constanţa - Bucovina Suceava 54-10

Galop de sănătate pentru rugbyştii constănţeni

Sport 01 Octombrie 2007 / 00:00 933 accesări

Jucătorii de la Rugby Club Judeţean Farul Constanţa au obţinut sîmbătă a doua victorie din tot atîtea posibile în acest campionat, 54-10 (33-0) cu Bucovina Suceava. Farul a dominat meciul de la un capăt la altul, reuşind să se desprindă rapid pe tabela de marcaj, prin eseul lui Agiacai din min. 5, transformat de Bezuşcu. De altfel, gazdele şi-au asigurat încă din min. 20 punctul bonus pentru cel puţin patru eseuri marcate într-un joc! La pauză a fost 33-0, graţie încercărilor izbutite de Natriaşvili (9, 31), Uchava (19) şi Munteanu (20) şi celor trei transformări semnate de Bezuşcu. După încă un eseu reuşit de Puiu (42) şi transformat de acelaşi Bezuşcu, jucătorii pregătiţi de Leodor Costea şi Gheorghe Florea au lăsat-o mai moale şi Bucovina a marcat prin Conache, din lovitură de pedeapsă. A urmat caruselul schimbărilor în ambele echipe, dar şi încă trei eseuri, înscrise de Iorga (66) şi Cl. Dumitru (82), respectiv Pascari (75), toate transformate, de Bezuşcu, Munteanu şi Conache. Aşadar, pas cu dreptul pentru constănţeni la debutul pe teren propriu în acest campionat, meciul fiind găzduit de terenul “Constructorul” pentru că Farul îşi va inaugura arena renovată tocmai pe 24 octombrie, la partida cu Steaua. În următoarele două partide, constănţenii joacă în deplasare, la Iaşi (6 octombrie) şi Braşov (20 octombrie). Formaţia constănţeană arată cu totul altfel faţă de sezonul trecut, iar maniera de joc este pe măsură. Cu siguranţă, odată cu revenirea accidentaţilor Chiriac şi Diniţă şi cu integrarea celor patru namibieni care au semnat cu Farul, rugby-ul de pe Litoral poate spera la revenirea gloriei de altădată.

Au evoluat pentru Farul: Tudosa, Natriaşvili, Hositaşvili - Uchava, Iorga - Tavarkiladze, Agiacai, Iorga - E. Petre, Bezuşcu - Gheară, Puiu, Dumbravă, Cl. Dumitru - B. Munteanu (au mai intrat Osman, Bejan, Mitu, I. Florea, A. Strutinsky şi Zainea). Alte rezultate din etapa a doua: Seria I: Dinamo Bucureşti - Rulmentul Bîrlad 99-5; CSM Universitatea Baia Mare - Olimpia Bucureşti 40-3; Griviţa Bucureşti - Universitatea Cluj 18-33; Seria a II-a: Steaua Bucureşti - RCM Timişoara 55-3; CFR Braşov - Politehnica Iaşi 6-5. Steaua este lideră în această serie, cu 10p, urmată de Farul 9p şi Bucovina 4p.



12