Gaming în alb-albastru: FC Farul eSports!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gaming în alb-albastru: FC Farul eSports!

Sport 30 Ianuarie 2020 / 10:56 1039 accesări
Sursa foto: www.fcfarulconstanța.ro

Sursa foto: www.fcfarulconstanța.ro

Doi dintre reprezentații FC Farul eSports, Alin Bulică și Sebastian Ivan, s-au întâlnit, la sediul clubului constănţean, cu managerul Tiberiu Curt, pentru a întări colaborarea înaintea debutului noii ediții, care va avea loc la 10 februarie, cu 25 de echipe la start, a anunţat site-ul oficial al FC Farul Constanţa. Reînființată în această iarnă, FC Farul eSports, va începe campionatul din Liga a 2-a, cu un obiectiv clar: promovarea.

„Echipa noastră a luat naștere deoarece eram mai multi băieți din Constanta, care jucam acest joc. Descoperind aceasta liga, Virtual Pro Gaming din modul Pro Clubs al seriei FIFA, ne-am dat seama că putem face o echipă care să ducă numele Farul mai departe și prin intermediu online. Am ales acest nume pentru că majoritatea evoluau la Academia Farul și suntem suporterii echipei”, a spus cel care joacă pe postul de portar, Alin Bulică.

Gamerii alb-albaștrii au primit tricoul oficial al FC Farul, invitații la meciurile pe care echipa noastră le desfășoară pe teren propriu și tot sprijinul clubului pentru a-și îndeplini obiectivul.

Meciurile se disputa online, pe ps4, 11 v 11, fiecare de acasa, iar evoluția echipei FC Farul eSports poate fi urmărită pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/FarulConstantaeSports/.

Iar dacă doriți să vă înscrieți cu prietenii într-una din ligile românești, de pro clubs, puteți intra pe: https://www.facebook.com/groups/RVFLProClubsPS4/?ref=share, pentru amănunte și pentru a înțelege mai bine acest mod al jocului.

Ce este eSports?

O formă de competiție sportivă pentru jocurile video aflată într-o expansiune incredibilă în întreaga lume. Și cum fotbalul este sportul-rege, celebrul FIFA jucat în fața monitorului, pe calculator, cu controllerul în mână, a cucerit inimile a sute de milioane de fani, ajungându-se chiar la organizarea de Campionate Mondiale.

Nici țara noastră nu a fost ocolită de entuziasmul iubitorilor acestui nou fel de a juca fotbalul. Virtual Pro Gaming din modul Pro Clubs al seriei FIFA are o ligă la care participă echipe din toată România, alcătuite din câte 20 de jucători. Un „11” de start, plus rezerve, fiecare gamer controlând din fața monitorului, câte un jucător de pe teren. Echipele reprezintă cluburile din fotbalul românesc, iar FC Farul Constanța, una dintre grupările de tradiție, nu avea cum să lipsească. Mai mult, la ultima ediție băieții în alb și albastru au reușit eventul, câștigând titlul de campioni și Cupa României.



12