Îndrăgostit de mirajul cuvintelor scrise, rostite sau cântate, la fel ca şi de sunetul strunit de corzile chitarei, dar şi de culoare, Liviu Băiţel, îndrăgit cantautor de pe meleaguri dobrogene, debutează editorial cu volumul de versuri „Gânduri pentru tine”. Cartea, care reuneşte „gânduri” tainice ale trăirilor sale întrupate în cuvinte, a apărut, anul acesta, la Editura „Sfântul Ierarh Nicolae” şi beneficiază de un cuvânt înainte scris de Petre Rău.
În cele aproape o sută de pagini, cel care îl cunoaşte pe Liviu Băiţel ca promotor al folk-ului va regăsi, cu siguranţă, versurile cântate cu atâta pasiune la întâlnirile de suflet cu muzica. Printre acestea se regăseşte şi „Om liber”, o poezie-cântec care i-a adus lui Liviu Băiţel şi lui Gabriel Balazs, colegul său cu care formează „Liga Folk”, Marele Premiu la Festivalul „Mioveni Folk” 2011.
„Liviu Băiţel - un remarcabil poet şi un admirabil cântăreţ la chitară - pare a scrie versuri pe care vrea să le veşnicească prin muzică. Şi o face cu har (...)”, apreciază prefaţatorul „Gândurilor pentru tine”, Petre Rău.
Liviu Băiţel este şi un talentat pictor, fiind şi membru al Clubului Artelor „Amfora” din cadrul Cercului Militar Constanţa şi, de curând, membru al Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu” care îşi desfăşoară activitatea tot la... „Casa Armatei”.
„Eu încă mai cred în tine, prietene, chiar dacă ţie prea puţin îţi pasă, eu te iubesc fără măsură şi sunt sigur că va veni ziua înseninării tale, când vei putea regăsi cerul şi dragostea pentru ceilalţi în ungherul cel mai tainic al sufletului tău”, spune autorul în motto-ul volumului de versuri „Gânduri pentru tine”.
Grafica cărţii este realizată de Gabriel Tora Balazs.