“Nu doar starea de sănătate a corpului influenţează sentimentele din mintea noastră, ci şi gândurile şi sentimentele pot afecta starea de sănătate a întregului organism. Starea mentală este esenţială”, explică master european în Educaţie pentru Sănătate şi Programe de Sănătate, totodată şi şeful Biroului de Programe de Sănătate şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, dr. Loti Popescu. Ea adaugă că, în foarte multe cazuri, o starea mentală negativă poate crea mai mulţi acizi metabolici decât cei din mâncarea plină de acizi pe care o mâncăm. Astfel există riscul de a genera o cantitate de acizi metabolici de două sau trei ori mai mare prin intermediul gândurilor şi a stării mentale şi emoţionale decât prin consumul de lactate, proteine animale, zahăr sau alcool - toate bogate în acizi. “Gândurile noastre au o mare importanţă. Gândurile şi cuvintele se materializează şi pot avea fie un efect negativ, fie unul pozitiv asupra fiziologiei noastre”, spune dr. Loti Popescu, care explică modul în care se petrece această transformare. Astfel, pentru formularea unui gând sau enunţarea unui cuvânt este nevoie de energie electrică sau electroni, pentru ca neuronii să producă acele acţiuni. “În timp ce ducem acel gând până la capăt, ardem sau consumăm energie. Iar când consumăm energie prin gândire producem reziduul biologic numit acid, iar reziduul acidului energetic poate fi măsurat în hertzi sau decibeli”, spune medicul şef. În continuare, dacă acizii metabolici datoraţi gândurilor noastre nu sunt eliminaţi corespunzător prin cele patru canale de eliminare - urinare, transpiraţie, respiraţie sau defecare - atunci acizii sunt depozitaţi în ţesuturile de legătură şi adipoase (grase). “Acizii metabolici sau cei din alimentaţie riscă să afecteze pH-ul delicat al sângelui. Echilibrul sângelui este fragil şi trebuie menţinut constant la 7.365 pentru a rămâne sănătos. Pe măsură ce excesul de acid metabolic, rezultat al emoţiilor noastre este răspândit în ţesuturile corpului, acesta poate duce uşor la tot felul de manifestări ale diverselor boli: lupus, fibromialgie, artrită, dureri musculare, epuizare, oboseală, obezitate, cancer la sân, cancer la prostată, cancer la stomac şi/sau intestine, indigestie, reflux gastro-esofagian, dureri de inimă, atac de cord ş.a.”, explică dr. Popescu.