Gara de Nord din Paris, evacuată și închisă câteva ore, după o alertă de securitate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gara de Nord din Paris, evacuată și închisă câteva ore, după o alertă de securitate

Externe 09 Mai 2017 / 08:21 1863 accesări

Gara de Nord din Paris a fost evacuată în noaptea de luni spre marți, iar zona a fost închisă de către poliție timp de câteva ore, în urma unei alerte de securitate, notează site-ul France24. Purtătorul de cuvânt al poliției din Paris, Johanna Primevert, a anunțat că operațiunea a vizat "înlăturarea unei îndoieli" privind securitatea și s-a încheiat fără nicio reținere, dar nu a precizat detalii cu privire la motivul pentru care a fost declanșată alerta. Închiderea și securizarea gării pariziene a început la ora locală 23.00 (00.00, ora României) și s-a încheiat în jurul orei locale 2.00 (3.00, ora României). Potrivit unui angajat al Gării de Nord, operațiunea a vizat un tren care venea din Valenciennes, oraș aflat în nordul Franței. Polițiștii ar fi căutat trei bărbați descriși drept "periculoși" pentru siguranța Franța de către autoritățile unei țări străine. Cei trei bărbați ar fi fost văzuţi la Bordeaux şi la Marsilia, precum şi la Paris. Forţele de securitate ar fi desfășurat operaţiuni în fiecare dintre aceste oraşe, dar nu au reuşit să îi prindă. Gara de Nord din Paris este una dintre cele mai aglomerate din Europa, fiind capătul unei importante rețele feroviare suburbane și naționale, precum și stația de destinație a trenurilor Eurostar care vin de la Londra.

Franța se află în stare de urgență din 2015, situație impusă după o serie de atacuri teroriste care au ucis peste 130 de persoane. Operațiunea poliției a venit la o zi după alegerile prezidențiale, câștigate de către Emmanuel Macron, care a promis că una dintre prioritățile sale va fi asigurarea securității Franței.

Taguri articol


12